Mediașul va fi reprezentat la Jocurile Internaționale ale Copiilor din Coreea de Sud

Luni, 3 iulie 2023, primarul municipiului Mediaş, dl Gheorghe Roman, a invitat la sediul municipalității membrii delegației care vor reprezenta Mediașul la cea de-a 55-a ediţie a Jocurilor Internaţionale ale Copiilor (JIC). Evenimentul va avea loc în localitatea Daegu din Coreea de Sud, în perioada 5 – 10 iulie 2023, fiind așteptați să participe 2000 de tineri din 90 de oraşe de pe întregul mapamond, care se vor întrece la 8 ramuri sportive.

Delegația medieşeană va fi compusă din tineri sportivi şi antrenori, reprezentând disciplinele atletism – 5 sportivi, tenis de câmp – 2 sportivi, baschet feminin – 4 sportive şi fotbal – 7 sportivi.

Anul trecut, Jocurile Internaționale ale Copiilor s-au desfășurat în Marea Britanie, în localitatea Birmingham, iar prima ediţie a acestei competiții a avut loc în anul 1968, în oraşul sloven Celje. Municipiul Mediaş participă la eveniment încă din anul 1996, iar în anul 1999 a fost gazda JIC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *