Ioana Cristina Corburean este neînvinsă în Italia
De doi ani de zile jucătoarea de tenis de masă Ioana Cristina Corburean este neînvinsă în Italia.
De doi ani de zile jucătoarea de tenis de masă Ioana Cristina Corburean este neînvinsă în Italia.
Turul Ciclist al Sibiului, care anul trecut a impus un standard de siguranță medicală, fiind prima competiție din calendarul Uniunii Cicliste Internaționale organizată după declararea pandemiei la nivel global, își confirmă și anul acesta anvergura
Ediţia din acest an a competiţiei Mediaş Bike Marathon este programată în luna septembrie.
Membrii echipei de gimnastică ritmică şi sportivă a Mediaşului abia aşteaptă să revină în sala de antrenament.
Medieşeanca Maria Herman a câştigat ieri, 21 februarie a.c., o medalie de aur la Campionatul Naţional Masters de atletism.
Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaş anunţă revenirea lui Eric de Oliveira la echipa de fotbal.
Conform paginii de internet a Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Sibiul va organiza în luna septembrie, Campionatul Naţional şi Cupa Europeană de culturism.
În perioada 19-21 februarie a.c., se va desfășura Campionatul Național Juniori 1 la tenis de masă. Competiția va avea loc la Câmpulung Muscel.
Unii dintre cei mai dibaci mountain-bikeri din țară și-au dat întâlnire în fun-park-ul complexului Arena Platoș Păltiniș pentru MTB Winter Freestyle Jam
În perioada 12-14 februarie a.c., se va disputa returul Campionatelor Naționale de tenis de masă pe echipe la seniori.
Medieseanul Peter Herman a urcat din nou pe podium.
O medieşeancă este singura sportivă din România ce deţine o medalie olimpică la tenis de masă.
Echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş a cedat aseară în faţa celor de la Dinamo Bucureşti.