Scenete pe textele lui Gustav Schuster Dutz

Trupa de teatru medieşeană „Noi şi… atât“ pregăteşte o serie de scenete pe textele lui Gustav Schuster Dutz.  Gabriela Feher, care face parte din trupa de teatru a declarat că pregăteşte împreună cu colegii ei câteva scenete având la baza cartea «Arta de a fluiera», a scriitorului sas Gustav Schuster Dutz.

Schuster Dutz, pe numele său complet Gustav Schuster Dutz s-a născut la Mediaş şi este cunoscut ca primul poet şi publicist care a scris în graiul săsesc.

Primul volum l-a publicat în anul 1921, iar în 1925 a înfiinţat tot în graiul săsesc, publicaţia Beim Holunderstrauch – La tufa de soc. Singura carte tradusă în limba română este volumul „Arta de a fluiera”. Recunoscut pentru poeziile, povestirile şi schiţele sale satirice, pline de umor, Schuster Dutz a fost considerat de unii ca fiind un adevarat Caragiale al saşilor.

Dutz a scris poezie şi proză în dialectul săsesc, fiind printre cei mai însemnaţi scriitori ai saşilor din Transilvania. A rămas necunoscut însă publicului român, pentru ca lucrările sale nu au fost traduse niciodată, cu excepţia schiţelor din volumul “Arta de a fluiera”. Cartea scrisă de Gustav Schuster Dutz, cel mai reprezentativ scriitor în dialectul sasesc, a văzut prima data tiparul în limba română la Editura Tineretului în anul 1963 şi a foste reeditată în urmă cu şapte ani la Mediaş de către Editura Samuel. Detalii ai aici.

Comentarii
Posted in

mirceahodarnau

Activez in mass media de peste 25 ani. In 1997 am absolvit BBC Radio School si mai multe cursuri de „radio format”. Ne intalnim pe unde la Radio Ring, miercuri la talk-show-ul „Lentila de Contact”. In anul 2013 am lansat volumul „Mediasul radiofonic 1950-2013” , „Sperante pe cartela” ( 2014) si „Mediesenii rock and roll” (2015). Pentru contact poti folosi adresa de e-mail : hodarnaumircea@gmail.com sau numarul de telefon +40728306806.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.