Remember: Cenacluri literare medieşene
Azi, 3 martie a.c., cu ocazia Zilei Mondiale a Scriitorilor m-am gândit să vă reamintesc câteva dintre cenaclurile literare, care au activat la Mediaş.
Azi, 3 martie a.c., cu ocazia Zilei Mondiale a Scriitorilor m-am gândit să vă reamintesc câteva dintre cenaclurile literare, care au activat la Mediaş.
În acest an se împlinesc 100 de ani de când autorităţile medieşene au început documentaţia pentru construirea primului cinematograf din oras.
În luna decembrie 1989, în funcţia de şef al Miliţiei Municipiului Mediaş, judeţul Sibiu, era locotenent colonel Vasile Băcilă.
Un număr de 36 elevi medieşeni din clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a, expun în cadrul expoziţiei online “Scenariu Roșu”.
Bunul prieten Hansotto Drotloff mi-a adus în atenţie, că în acest an un cântec compus la Mediaş, împlineşte 125 de ani, iar în luna ianuarie a fost aniversarea a 160 de ani de la naşterea compozitorului.
Aventurile Fetiţei-Curcubeu continuă cu povestea Zbor în Cosmos. Fetiţa-Curcubeu este la vârsta la care crede că poate cuceri, nu doar lumea ci chiar întreg Universul.
Medieşeanul Ovidiu Dan ne propune la începutul acestui an două cărţi noi.
La Mediaş există o Fabrică de teracotă, care a fost înfiinţată în anul 1906 şi avea 25 de muncitori, dar încă din anul 1885 avea un maistru hornar, care emitea factură pentru serviciile prestate.
În aceste zile am aflat detalii despre un trio medieşean, care a avut succes în perioada 1963 – 1974.
Am primit din partea lui domnului C.T. Mâşulescu o fotografie cu formaţia Magic, din perioada de început.
De Ziua Culturii Naționale, Filarmonica de Stat Sibiu a fost decorată de Excelența Sa, președintele României domnul Klaus Iohannis cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria B – Muzică.
Artistul plastic medieşean Radu Oreian îşi începe anul 2021 cu o expoziţie în Italia.
În ultimii ani la Mediaş au fost lansate mai multe piese filatelice dedicate poetului Mihai Eminescu.