Expoziție temporară: „Arsenalul și Camera de Arme a Orașului Sibiu în perioada medievală și modernă (secolele XV -XIX)”

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu, organizează la sediul Muzeului Municipal Mediaș expoziția temporară „Arsenalul și Camera de Arme a Orașului Sibiu în perioada medievală și modernă (secolele XV -XIX)”. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 12 mai, ora 16:00. Expoziția  este deschisă la sediul Muzeului Municipal, Str. M. Viteazu, Nr. 46, în perioada  13 mai –  27 octombrie 2023.

Colecția de Arme și armuri a Muzeului Național Brukenthal reprezintă una din cele mai importante colecții publice de acest fel din România și cea mai mare din Transilvania. În cadrul acesteia, cele mai valoroase piese fac parte din ceea ce au reprezentat în perioada medievală și modernă, Arsenalul și Camera de Arme a orașului Sibiu.

Expoziția, curatoriată de către dr. Anca Nițoi și dr. Răzvan Malanca, dorește să prezinte publicului larg cele mai interesante piese ce aparțin acestei colecții. Între cele peste 85 de piese se pot observa arme albe precum sulițe, halebarde, arbalete; arme de foc cu mecanisme primitive de dare a focului ca archebuze sau puști cu fitil, puști și pistoale cu cremene dar și piese de echipament militar, ce vin să întregească astfel spectrul militar prezentat de expoziție.

Comentarii
Posted in

mirceahodarnau

Activez in mass media de peste 25 ani. In 1997 am absolvit BBC Radio School si mai multe cursuri de „radio format”. Ne vedem saptamanal la Interviurile Medias News Blog. In anul 2013 am lansat volumul „Mediasul radiofonic 1950-2013” , „Sperante pe cartela” ( 2014) si „Mediesenii rock and roll” (2015). Pentru contact poti folosi adresa de e-mail : hodarnaumircea@gmail.com sau numarul de telefon +40749331750.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.