Concert „Chitarele bine temperate: impresii latino-americane”

La finalul stagiunii Orgelsommer Mediaș 2022 avem parte de un concert de chitară clasică susținut de Olivia Iancu și Claudiu Lobonț. Evenimentul are loc mâine, 19 septembrie a.c., de la ora 19:00 la Biserica Evenghelică Sfânta Margareta.

Program:

Mario CASTELNUOVO-TEDESCO (1895–1968) Preludiu și fugă nr. 10, în Si bemol, din „Les guitares bien temperées” (1962)

Antonio LAURO (1917–1986) Patru valsuri venezuelene* (1938–1940)

Manuel Maria PONCE (1882–1948) Preludio y fuga sobre un tema de Handel* (1904–1906), având la bază Suita în mi minor, HWV 429 (1720)

Leo BROUWER (*1939) Musica Incidental Campesina (1978)

Joaquín RODRIGO (1901–1999) Fantasia para un Gentilhombre*, având la bază piese de Gaspar Sanz din „Instruccion de la musica sobre la guitarra espanola” (1674, 1675, 1697)

Villano y Ricercare – Danza de las Hachas – Españoleta y Fanfare de la Caballería de Nápoles & Canario

Astor PIAZZOLLA (1921–1992) Otoño Porteño*, din „Estaciones Porteñas” (1965–1970)

* aranjamente Duo Iancu-Lobonț

Duo Iancu-Lobonț, format din chitariștii Olivia Iancu și Claudiu Lobonț, și-a început activitatea muzicală în anul 2007, an în care cei doi au absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București. Din 2008, au început și studiul instrumentelor istorice (lăută, teorbă, archlute), iar interesul pentru muzica veche se împlinește în cursurile de master și doctorat. Cei doi chitariști au urmat cursuri de perfecționare cu unii dintre cei mai importanți profesori și concertiști din lumea chitarei și a lăutei: Costas Cotsiolis, Carlo Marchione, Zoran Dukić, Thomas Müller-Pering, Hopskinson Smith și alții. Cu o activitate bogată, duo-ul este invitat să concerteze – alături de nume însemnate din domeniu – pe importante scene de concert, precum cea a Ateneului Român, a Sălii Radio sau a Palatului Artelor din Budapesta-Müpa, în cadrul unor importante festivaluri de profil: Festivalul Internațional „George Enescu”, Early Music Festival Müpa Budapest, Sinaia International Guitar Festival, Transilvania International Guitar Festival, „Guitar Evenings” International Festival, Harmonia Cordis International Guitar Festival, Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc, „Musica Barcensis”, „Musica Coronensis”, Festivalul Baroc Timișoara, Festivalul „Musica Ricercata” op. 1 etc.). Duo-ul a avut colaborări cu diverse ansambluri camerale și cu orchestre, precum Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra de cameră Radio, Orchestra Musica Ricercata, Ansamblul Capella Coronensis, orchestrele filarmonicilor din Brașov, Pitești sau Iași, atât cu chitarele, cât și cu instrumentele istorice, în numeroase proiecte legate de muzica veche. Duo Iancu-Lobonț prezintă programe variate, care acoperă toate perioadele stilistice, de la muzica veche la cea contemporană. Lucrările cântate sunt, în cea mai mare parte, propriile transcripții și aranjamente ale duoului. În prezent, duo-ul cântă pe chitare cu 8 corzi și archlute cu 14 corzi.

Olivia Iancu a absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București (UNMB), în anul 2007, specializarea chitară clasică. În 2009, a obținut diploma de master la UNMB, specializarea stilistică interpretativă – muzică de cameră, iar în anul 2015 a absolvit cursurile doctorale ale aceleiași universități, cu o tematică legată de muzica veche. Este laureată a olimpiadelor și festivalurilor naționale de specialitate. A obținut burse de merit și de studiu, printre care bursa Erasmus la Hochschüle für Musik „Franz Liszt” Weimar, Germania. În prezent, este asistent universitar în cadrul Departamentului de Arte al Universității din Pitești.

Claudiu Lobonț a absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București (UNMB), în anul 2007, specializarea chitară clasică. În 2009, a obținut diploma de master la UNMB, specializarea stilistică interpretativă – muzică de cameră, iar în anul 2017 a absolvit cursurile doctorale ale aceleiași universități, cu o tematică legată de muzica veche. A susținut recitaluri în țară și în străinătate și a făcut ilustrație muzicală pentru diverse proiecte culturale (teatru, film, dans, arte plastice, fotografie). În prezent, este profesor la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București.

Intrare: 20 lei

Abonament: 75 lei

Copii 10-18 ani și studenți: 5 lei

Copii sub 10 ani și persoane cu nevoi speciale/handicap: gratuit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *