Planurile savantului Hermann Oberth, descoperite la Mediaș

O descoperire extrem de interesantă și importantă pentru istoria locală a orașului a fost făcută recent la Mediaș cu ocazia reparațiilor la acoperișul Casei Memoriale „Hermann Oberth”.

În timpul lucrărilor efectuate de către Primăria Municipiului Mediaș, în podul imobilului a fost descoperit un lot semnificativ de materiale, datate în perioada interbelică, constând din corespondențe, schițe, planuri, facsimile, ziare, reviste, desene și însemnări manuscrise, obiecte care au aparținut familiei savantului Hermann Oberth.

Aceste materiale au fost scoase din nou la lumină după aproximativ nouă decenii, de către angajați ai Direcției pentru Cultură Mediaș, iar la o analiză primară s-a constatat că unele dintre cele mai importante documente fac referire la planurile și schițele originale ale rachetei lansate din orașul nostru în anul 1935. Acel moment a reprezentat un nou punct de referință pentru istoria astronauticii mondiale, când Mediașul a devenit al patrulea oraș din lume, după New Mexico, Berlin și Moscova, de unde a fost lansată o rachetă cu combustibil lichid în acea perioadă de pionierat a cercetărilor spațiale.

>Obiectele descoperite, care vor completa cu siguranță cunoștințele despre cercetările savantului Hermann Oberth, dar și ale istoriei locale, vor intra în patrimoniul Municipiului Mediaș, urmând să fie incluse în colecțiile Muzeului, primind acelaşi regim ca şi celelalte obiecte de patrimoniu existente: conservare, cercetare, valorificare expoziţională.

Comentarii
Posted in

mirceahodarnau

Activez in mass media de peste 25 ani. In 1997 am absolvit BBC Radio School si mai multe cursuri de „radio format”. Ne vedem saptamanal la Interviurile Medias News Blog. In anul 2013 am lansat volumul „Mediasul radiofonic 1950-2013” , „Sperante pe cartela” ( 2014) si „Mediesenii rock and roll” (2015). Pentru contact poti folosi adresa de e-mail : hodarnaumircea@gmail.com sau numarul de telefon +40749331750.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.