Mediaș Bike Marathon, un eveniment sportiv de excepție

Sâmbătă, 11 septembrie 2021, municipiul Mediaș a găzduit cea de a IV-a ediție a competiției de tip cross country „Mediaș Bike Marathon“, un eveniment sportiv de excepție, la care s-au înscris aproape 700 de sportivi, amatori și licențiați, atât din țară, cât și din străinătate. Ca element de noutate, cea de-a 4-a ediție a Mediaș Bike Marathon a găzduit și Campionatul Național de XCM din cadrul Federației Române de Ciclism (FRC). Întregul eveniment a fost organizat de către Primăria Municipiului Mediaș și Asociația Clubul Sportiv Next Sports Blăjel, în parteneriat cu Asociația DIANTHUS Mediaș, Asociația MEDIAȘ 750 de ani și comunitatea locală de cicliști, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu și cofinanțat de către Consiliul Județean Sibiu.

Au fost prezenți la competiție cicliști din peste 50 de localități din toată țara, precum Iași, Năvodari, București, Cluj Napoca, Brașov, Baia Mare, Suceava, Tulcea, Vatra Dornei, Brăila, Arad, Mediaș. Aceștia s-au bucurat de un traseu curat și bine marcat din zona Colinelor Transilvaniei, care a inclus localități precum Biertan și Copșa Mare, dar și o parte din traseul Via Transilvanica. Ca obiectiv pe termen lung, organizatorii și-au propus să promoveze obiectivele turistice din zona de nord a județului Sibiu.

Ca și la edițiile precedente, competiția a cuprins trei probe principale distincte, diferite ca și lungime și grad de dificultate: traseul de 25 de km, traseul de 40 de km și traseul de 75 de km. Fiecare probă a avut categorii diferite de vârstă, atât la feminin cât și la masculin. Pe lângă numărul record de participanți ai acestei ediții, o altă premieră a constat în înscrierea probei de 75 de km în cadrul Campionatului național de XCM (cross country marathon), sub egida Federației Române de Ciclism. La solicitarea participanților, organizatorii au introdus anul acesta și secțiunea de e-bike, desfășurată pe traseul de 40 de kilometri, la care au concurat 12 sportivi, pe biciclete electrice.

De asemenea, pentru cei mai mici iubitori ai ciclismului, a fost organizată din nou secțiunea „Kids Race“, la care au participat 88 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani. Toți copiii s-au bucurat de medalii de finisher, iar câștigătorii au primit premii constând în produse de ciclism și cupe personalizate. Pentru aceștia, traseul a fost amenajat pe diferite distanțe, corespunzătoare categoriilor de vârstă, pe strada Honterus din municipiul nostru, de unde s-a dat startul și la celelalte categorii ale competiției.

Fondul de premiere a fost și în acest an unul consistent, în valoare de 22.600 lei. Premiile au fost acordate în bani câștigătorilor locurilor I, II și III ai categoriilor aferente traseelor de 40 și 75 de kilometri. În ceea ce privește premiile oferite câștigătorilor la 25 de kilometri, acestea
au constat în produse de ciclism oferite de către organizatori, categoria de e-bike fiind de asemenea premiată cu produse oferite de către sponsori.
„Municipiul Mediaș a găzduit campionatul național de XCM, în cadrul celei de-a IV-a ediții a MBM, întregul eveniment fiind un real succes, având în vedere numărul mare de participanți, dar și susținătorilor, care în ziua de sâmbătă au animat zona centrală, dar și întregul oraș. Mulțumesc sponsorilor care s-au alăturat acestei competiții și mai ales partenerilor și celor peste 100 de voluntari angrenați în pregătirea și buna desfășurare a acestui concurs. De asemenea, mulțumesc medieșenilor care au înțeles impactul pozitiv pe care îl poate avea un asemenea eveniment în viața economică a orașului și îi îndemn să îi încurajăm și să îi sprijinim de fiecare dată pe organizatori și concurenți. Îi felicit pe toți câștigătorii și participanții la concurs și îi așteptăm cu drag și la alte evenimente organizate în Mediaș“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman.

Câștigătorii campionatului național de XCM au fost: Bondor Eniko – Salome de la Living Bike Faresin Team și Burta Roberto Dumitru, de la CSU Scott Procycling.
„Este prima oară când suntem desemnați ca și arbitri la Mediaș, iar din punctul nostru de vedere, totul a decurs foarte bine, startul competiției a fost perfect, iar primii concurenți sunt așteptați să ajungă în aproximativ o oră. Pentru campionatul național, au luat startul 58 de cicliști, ceea ce este foarte bine. Aceștia vor primi puncte pentru participare, care se vor adăuga la totalul celor pe care le dețin deja și sunt importante pentru clasamentul de țară, deoarece astfel crește vizibilitatea noastră la nivel internațional. Ne bucurăm să vedem tot mai mulți tineri participând la astfel de competiții, fiind atrași de acest sport frumos“, a declarat Iulia Roman, arbitru principal, din partea FRC
Eforturile organizatorilor au fost răsplătite de către participanții la eveniment, dovadă fiind aprecierile pozitive pe care le-au adresat:
„Mulțumim mult pentru efortul depus! Felicitări! O organizare de nota 10!!!“- Josef Gothard

„Salut, am fost pentru prima dată, dar pot să vă felicit pentru traseul foarte frumos și bine marcat (voluntari în locurile cheie), atmosferă de nota 10+ , cu siguranță ați format o familie și de aceea ați reușit. Felicitări și cu drag la următoarea.“ – Romulus Vestemean Romyka

„Bravoooo, încă o ediție reușită!!!!!“ – Sarosi Francisc

„Organizare perfectă. Jos pălăria!“ – Eugen Ștefan Pal

Voluntarii de la Medias Bike Marathon 2021
Comentarii
Posted in

mirceahodarnau

Activez in mass media de peste 25 ani. In 1997 am absolvit BBC Radio School si mai multe cursuri de „radio format”. Ne intalnim pe unde la Radio Ring, miercuri la talk-show-ul „Lentila de Contact”. In anul 2013 am lansat volumul „Mediasul radiofonic 1950-2013” , „Sperante pe cartela” ( 2014) si „Mediesenii rock and roll” (2015). Pentru contact poti folosi adresa de e-mail : hodarnaumircea@gmail.com sau numarul de telefon +40728306806.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.