Recepția lucrărilor la bazinul de înot din cartierul Vitrometan

Vineri, 15 decembrie 2023, a fost realizată recepția finală a lucrărilor la obiectivul „Proiect pilot – Construire bazin de înot didactic, Cartier Vitrometan, str. Blajului nr.4A, municipiul Mediaş, județul Sibiu”, în prezența primarului municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, a Ministrului Culturii, doamna Raluca Turcan, a senatorului Nicolae Neagu, a deputatului Christine Thellmann, a președintelui Consiliului Județean Sibiu, dna Daniela Cîmpean, a conducerii unităților de învățământ medieșene, a directorilor municipalității și a reprezentanților firmei care au efectuat lucrările.

Proiectul, în valoare totală de 9.931.757,67 de lei, singurul de acest fel din județul Sibiu aprobat și finalizat, este finanțat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.) S.A. – Programul național de construcții de interes public sau social derulat, subprogram „Bazine de înot”, municipiul Mediaș realizând echiparea tehnico – edilitară a obiectivului.

Obiectivul principal al proiectului a fost acela de a construi un bazin de înot, conform normelor europene și naționale în vigoare, pentru utilizare în scop educațional. Bazinul de înot se adresează uzului didactic, pentru practicarea înotului de către elevi și preșcolari, precum și cetățenilor care doresc să practice acest sport.

Construcția are o suprafață totală de 3.180 metri pătrați, iar bazinul de înot, cu dimensiunea de 25 metri x 12,5 metri, are o adâncime variabilă între 1,20 și 1,80 metri. Clădirea este dotată și cu vestiare pentru elevi și profesori, grupuri sanitare, cabinet de prim ajutor, instalații electrice, termice, sanitare, de ventilație și de climatizare.

De asemenea, în zona bazinului de înot s-au amenajat accesul carosabil și pietonal, zone verzi, parcări auto, obiectivul fiind dotat de asemenea cu iluminat arhitectural și sistem de supraveghere video.

„Dacă ar fi să ne uităm în trecut, Mediașul se străduiește să ducă la suprafață acest proiect încă in anul 2009. Din păcate, pentru mulți ani, acest proiect, când ajungea la suprafață, era aruncat iarăși la subsol. În urmă cu câțiva ani, când doamna ministru era vicepremier, am reușit să deblocăm acel proiect și nu pot decât să îi mulțumesc că ne-a ajutat în acea perioadă în care mergeam la ministere la care Mediașul avea depuse proiecte dar nu se întâmpla nimic cu ele. Îi mulțumesc și îmi exprim speranța în același timp, că și alte proiecte ale Mediașului, de care noi avem nevoie, vor primi susținere. Am convenit cu directorii instituțiilor de învățământ să stabilim un program, pentru ca periodic fiecare școală și liceu să vină aici gratuit, până la ora 14:00. Consider că este firesc ca elevii să beneficieze  gratuit de această investiție și eu sunt convins că vom găsi acel program pe care să îl agreăm împreună.“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *