Peste 100 de participanți, o altfel de conferință – Conferința de închidere a proiectului „Impreună plantăm dezvoltare și armonie în Valea Viilor”

Joi, 14 Decembrie 2023 a avut loc, la restaurantul Mercure Binderbubi Mediaș, conferința de închidere a proiectului „Impreună plantăm dezvoltare și armonie în Valea Viilor”. Peste 100 de persoane, lideri formali și informali din comunitățile beneficiare, reprezentanți ai partenerilor și ai presei, dar și beneficiari au luat cuvântul la o altfel de conferință.

Conferința a fost deschisă cu intonarea imnului național al României și a imnului comunei Valea Viilor iar apoi au luat cuvântul peste 40 de persoane, începând de la echipa de implementare continuând cu parteneri, beneficiari, furnizori de servicii și alți stakeholderi. Printre cuvântări au avut loc momente speciale de muzică și poezie.  În cadrul conferinței s-a prezentat și diseminat ghidul de bune practici rezultat în urma activităților desfășurate în cadrul proiectului, cu recomandări de intervenții și activități care au efect de multiplicare în comunitate. Cuvintele cheie care au caracterizat conferința au fost “impreună” și “armonie”, exact ca și titlul proiectului, fiind un moment de bucurie și rememorare a reușitelor din proiect dar și un prilej de a discuta despre continuitatea și de sustenabilitatea activităților în comunități.

Utilizând un model agricol inovator, axat pe activități precum cultivarea plantelor de grădină și plantarea pomilor fructiferi, Fundația Open Fields împreună cu Primăria Comunei Valea Viilor și cu sustinerea stakeholderilor care s-au alăturat pe oarcurs au reușit să stimuleze prosperitatea economică și relaționarea armonioasă în rândul comunităților implicate.

Aceste inițiative agricole și horticole au servit drept catalizator pentru discuții, studii și ameliorări în ceea ce privește problemele sociale, economice, de infrastructură și politici publice cu care se confruntă beneficiarii proiectului. În paralel, copiii și tinerii din comunități au fost implicați în acțiuni menite să sprijine dezvoltarea stimei de sine, participând la activități de advocacy și la sesiuni motivaționale pentru continuarea studiilor, dezvoltând astfel noi abilități de comunicare.

Proiectul a mobilizat peste 1000 de beneficiari din 2 orașe, 8 comune și 19 sate aparținătoare, cuprinse în raza teritorială a GAL Podișul Mediașului, județul Sibiu, pentru a participa la un proces amplu de îmbunătățire ireversibilă a calității vieții. Acest proces a avut impact asupra populației de etnie romă, a persoanelor vulnerabile, a celor aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, a vârstnicilor, șomerilor și persoanelor cu dizabilități.

Pe parcursul implementării proiectului, contribuind la diversitatea și succesul acestuia s-au alăturat mai mulți parteneri:

  • Școala Gimnazială “Marțian Negrea” din Valea Viilor;
  • Primăria Comunei Moșna și Școala Gimnazială “Stephan Ludwig Roth” din Moșna;
  • Primăria Orașului Copșa Mică;
  • Primăria Comunei Târnava și Liceul Tehnologic “Stănescu Valerian” din Târnava;
  • Primăria Comunei Hoghilag și Școala Gimnazială Hoghilag;
  • Primăria Comunei Axente Sever;
  • Primăria Comunei Brateiu și Școala Gimnazială Brateiu;
  • Primăria Comunei Bazna și Școala Gimnazială Bazna.

 

Această colaborare extinsă a adus contribuții semnificative la implementarea cu succes a proiectului, evidențiind importanța parteneriatelor locale și a implicării comunității în dezvoltarea durabilă.

Proiectul este derulat de Fundatia Open Fields în parteneriat cu Comuna Valea Viilor, Județul Sibiu prin programul Active Citizens Fund – Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

“Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.

Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

 

Mai multe informații despre proiect puteți găsi pe www.impreunaplantam.ro și pe pagina de Facebook  https://www.facebook.com/impreunaplantam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *