Oktoberfest Sibiu – distracție, muzică si mâncare bună în Piaţa Obor

Oktoberfest – distracție, muzică si mâncare bună în Piata Obor, de vineri până duminică! Prima ediție a Oktoberfest organizată de SC Piete SA în colaborarea cu Primăria Sibiu, va avea loc în acest final de săptămână, în perioada 27-29 octombrie. În cele trei zile de petrecere sibienii sunt așteptați cu atmosfera specifică unui festival al berii, dată în primul rând de formațiile muzicale care vor încânta participanții.

Mesele lungi, în stil bavarez, vor fi umplute de bere la butoi și mâncare specific bavareză. Surpriza este prezența lui Mihaly Kovacs, supranumit ”Regele Ciolanului” pentru bunătățile culinare pe care le prepară. În toate cele 3 zile producători locali vor fi și ei prezenți în Piața Obor cu legume, fructe, brânzeturi și produse de panificație. Intrarea la eveniment este gratuită, iar locuri se pot rezerva la 0733925756.

Programul evenimentului:
Vineri, 27 octombrie: de la ora 16:00 până la 23:00
Sâmbătă, 28 octombrie și duminică 29 octombrie: de la ora10:00 la 23:00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *