Ștafeta Veteranilor, pentru al doilea an la Mediaș

În acest sfârșit de săptămână, municipiul Mediaș va găzdui evenimentul sportiv și caritabil intitulat ,,Ștafeta Veteranilor“, proiect derulat sub egida Invictus România. Manifestarea, aflată la cea de-a zecea ediție națională, se desfășoară pentru al doilea an în municipiul nostru.

Organizat la nivel local de către Primăria Municipiului Mediaș, în colaborare cu Unitatea Militară 01810 Mediaș, evenimentul constă în purtarea unei ștafete pe traseul Mediaș – Sibiu, prilej cu care participanții vor poposi la monumentele eroilor din localitățile aflate între aceste municipii, și anume: Copșa Mică, Axente Sever, Agârbiciu, Șeica Mare, Slimnic și Șura Mare.

În municipiul Mediaș, manifestarea va debuta vineri, 13 octombrie 2023, ora 15:45, în Piața Corneliu Coposu, cu ceremonialul primirii ștafetei înmânate simbolic de participanții care au parcurs traseul Târgu Mureș – Mediaș. Sâmbătă, 14 octombrie 2023, ora 8:00 va avea loc Startul Ștafetei, din Piața Corneliu Coposu până la sediul Academiei Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu“ din Sibiu.

Punctul final al ,,Ștafetei Veteranilor“ va fi municipiul Carei, ultima bucată de pământ românesc eliberată de sub ocupația străină de către Armata României, la data de 25 octombrie 1944.

La această manifestare sportivă sunt invitați  să se alăture atât alergători, cât și cicliști, amatori sau profesioniști, civili și militari. Aceștia se pot înscrie pe pagina de facebook „Invictus România“, dar și în Piața Corneliu Coposu, înaintea startului din data de 14 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *