Alexandru Andrieș împreună cu Sorin Romanescu și Ioana Mîntulescu concertează deseară la la Zilele Cetății Alma Vii. Concertul este în cetate cu începere de la ora 20.00. Biletele se achiziționează la intrare.
Veniți să descoperiți micul sat săsesc, ascuns între colinele din centrul țării, unde se află una dintre cele mai frumoase biserici fortificate, de curând restaurată de Fundația Mihai Eminescu Trust.
Biserica săsească din Alma Vii, una dintre cele mai frumoase din Transilvania, datează din secolul XIV, iar din secolul XVI este apărată de fortificații. Acest ansamblu valoros de monumente istorice a trecut prin mai multe lucrări de restaurare și vara aceasta și-a redeschis porțile, primind deja vizitatori din multe țări.
Organizatori: Experience Transylvania și Fundația Mihai Eminescu Trust în parteneriat cu Asociația Alma Vii.