Programul Festivalului ASTRA Rock 2023

Azi se dă startul celei de-a doua ediții a festivalului ASTRA Rock, care va avea loc între 11 și 13 august 2023 la Muzeul în Aer Liber ASTRA din Sibiu.

Programul recitalurilor din cele trei zile ale Festivalului ASTRA Rock 2023 arată astfel:

– vineri, 11 august: Ugly Kid Joe, Niște Băieți, Fără Zahăr, Alpha Q, Rana;

– sâmbătă, 12 august: Vița de Vie, Byron, om la lună, Țapinarii, Nuanțe;

– duminică, 13 august: Therapy?, The Hellfreaks, Gunshee, Doomsday Astronaut, The Groovy Bastards.

 

Recitalurile vor avea loc alternativ pe cele două scene ale festivalului, una amplasată pe lac și una situată în Târgul de Țară.  Dincolo de prestațiile muzicale live, oferta culturală ASTRA Rock 2023 va fi completată de DJ sets și evenimente conexe consistente, precum ateliere interactive, recitaluri de poezie și surprize gastronomice.

Anul acesta, în premieră, festivalul oferă campare gratuită posesorilor de bilet sau abonament, într-un spați păzit permanent, dotat cu toalete ecologice, apă curentă și dușuri calde.

Abonamentele pentru cele trei zile de festival costă 250 de lei, biletele de o zi pot fi achiziționate cu 100 de lei, fiind disponibile pe iabilet.ro – https://www.iabilet.ro/bilete-astra-rock-2023-86831.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *