Elevii din Zlagna si Barghis au explorat galeriile fascinante ale Salinei Turda si cetatea Alba Carolina

Asociatia Job in Sibiu impreuna cu conducerea Scolii gimnaziale din comuna Barghis, judetul Sibiu, au organizat in data de 20 mai 2018 o excursie tematica la Salina din municipiul Turda, judetul Cluj si la cetatea Alba Carolina din municipiul Alba Iulia, judetul Alba.  Un grup de 12 elevi de la Scoala primara din satul Zlagna carora li s-au alaturat 10 elevi ai Scolii gimnaziale din Barghis, comuna de care apartine Zlagna, au vizitat in premiera cea mai cunoscuta salina din Romania, un obiectiv turistic major careia i-au trecut pragul anul trecut aproape 1 milion de turisti din tara si din strainatate.

Transportul elevilor a fost posibil datorita implicarii conducerii Scolii gimnaziale din comuna Barghis prin persoana directorului Celina Tudor, care a pus la dispozitia elevilor 2 microbuze scolare.

Copiii au fost fascinati si entuziasmati de galeriile pitoresti ale Salinei Turda, s-au dat pe leagane si au facut o tura cu celebra roata. In a doua jumatate a zilei, grupul „a luat cu asalt” cetatea Alba Carolina din orasul Alba Iulia. Acolo s-au plimbat pe strazile impecabil restaurate ale fortificatiei si au facut o multime de fotografii langa obiectivele turistice si numeroasele statui din bronz.

„Obiectivul principal a excursiei tematice la salina Turda si cetatea Alba Carolina a  fost unul de natura educativa, mai precis imbogatirea si extinderea ariei de cunoastere  a elevilor despre obiectivele turistice de importanta majora ale Transilvaniei si totodata ale Romaniei. „Totodata am urmarit si vom urmari sa stimulam, prin aceste excursii, stimularea si dezvoltarea interesului si perseverentei elevilor astfel incat un procent cat mai mare sa absolveasca cu succes minimum primele 8 clase gimnaziale si apoi sa continue anii de studii in cadrul liceelor si scolilor profesionale de meserii. Astfel, acesti copii, ne dorim sa fie cat mai bine pregatiti pentru oferta actuala a pietei de munca din tara noastra” a declarat presedintele Asociatiei Job in Sibiu, doamna Bianca Staicu.

“Aceasta excursie inedita a oferit elevilor posibilitatea de a vedea pe viu obiectivele turistice despre care au invatat in cadrul activitatilor scolare. Multumesc oamenilor minunati ai  Asociatiei Job in Sibiu pentru ca investesc timp si resurse materiale cu scopul de a aduce bucurie & entuziasm in inimile copiilor” a declarat doamna profesoara Daniela Simpalean. 

„A fost o zi in care ne-am simtit minunat. Copiii au vazut lucruri noi si interesante, ca de exemplu, cum arata o mina de sare, cum se extrageau acum aproape 200 de ani bulgarii de sare. In cetatea din Alba Iulia au vizitat obiective unde s-au petrecut evenimente marcante din istoria poporului roman. Alaturi de elevi si parinti, va multumim din suflet pentru tot ce faceti” a declarat doamna invatatoare Angela Porime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *