O medieşeancă face parte din proiectul muzical Ilincile Noastre

Am aflat cu bucurie că o medieşeancă face parte dintr-un proiect muzical timişoarean intitulat Ilincile Noastre. Este vorba de Daniela Tulai-Depner, cunoscută medieşenilor ca Ela Sol, despre am scris de mai multe ori.

Daniela Tulai-Depner ( a treia din dreapta)

Din acest proiect fac parte Marta Cotuna, Ana Kui, Beck Corlan, Chiara Francolino, Ina Druța și Daniela Tulai-Depner.

„Ilincile Noastre este un colectiv muzical pe care l-am inițiat pornind de la câteva premise. Artiști fiind, colaborarea este esențială, te ajută să te maturizezi muzical, să te autodescoperi și redescoperi. Apoi, femei fiind, cred că avem teren de recuperat în sfera muzicală, avem nevoie de mai multă reprezentare, mai mult curaj în a ne exprima artistic și sper că prin acest colectiv să reușim să avem un impact pozitiv în această direcție.


Până acum, am publicat două piese: “Dorul” (1974), compusă de Vasile Vasilache, pe versuri de Gheorghe Vîlcu, popularizată de Aurelian Andreescu și “Dacă am fi copii”, piesă de pe albumul de debut al Anei Kui. Intenția noastră este să publicăm câte o piesă o dată la două săptămâni, melodii românești vechi și noi, reinterpretate într-un stil care este încă în definire, dar caracterizat de un sunet organic, cu multe armonii și instrumente acustice’, spune Marta Cotuna, inițiatoarea acestui proiect muzical.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *