Medieșenii de la Sibiu Sounds Festival

Numărul medieșenilor care sunt implicați în desfășurarea Sibiu Sounds Festival, este în creștere. Dacă la prima ediție a urcat pe scena doar proiectul Ela Sol, la edițiile următoare numărul artiștilor medieșeni prezenți pe scenă a început să crească.

Sibiu SOUNDS este o platformă ce își propune susținerea și promovarea artiștilor locali (muzicieni, trupe) în rândul publicului, pentru a arăta valoarea, efervescența și creativitatea scenei muzicale din Sibiu.

La ediția din acest an au fost prezenți băieții de la Dinamic (au mai cântat și în 2019, 2020).

Marius Stremțan a cântat cu cei de la Alpha Q.

 

Titus Onuțiu a urcat pe scenă alături de Statuar.

Milu Oltean și-a făcut debutul ca membru al formației Riff.

Medieșeni avem implicați și în partea de organizare. Este vorba de Paul Opricean, care se ocupă de PR și design și Gabriela Marcu, membră a Asociației Culturale S.ART.

Comentarii
Posted in

mirceahodarnau

Activez in mass media de peste 25 ani. In 1997 am absolvit BBC Radio School si mai multe cursuri de „radio format”. Ne intalnim pe unde la Radio Ring, miercuri la talk-show-ul „Lentila de Contact”. In anul 2013 am lansat volumul „Mediasul radiofonic 1950-2013” , „Sperante pe cartela” ( 2014) si „Mediesenii rock and roll” (2015). Pentru contact poti folosi adresa de e-mail : hodarnaumircea@gmail.com sau numarul de telefon +40728306806.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.