Muzică de fanfară, film şi expoziţie la Muzeul Mediaş

Seria evenimentelor „Vineri seara la muzeu“ continuă în data de 24 iulie, începând cu ora 20.00, în curtea Muzeului municipal Mediaș.

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret organizează cea de-a treia ediție „Vineri seara la muzeu“ ce debutează cu expoziţia temporară “Dezastre care au lovit Mediaşul în ultimul secol”, o cronică a principalelor dezastre şi pandemii care au afectat oraşul de pe Târnava Mare, dar şi România sau chiar întreg mapamondul în secolul XX şi începutul secolului XXI, până la curenta pandemie de COVID-19. În cadrul expoziţiei putem regăsi fotografii care fac parte din diverse colecţii particulare şi din Arhiva Muzeului Municipal Mediaş.

Amintirea acestor evenimente este încă vie în memoria medieşenilor, viaţa multora fiind definitiv schimbată de aceste dezastre. În acest an se împlinesc 30, respectiv 25 de ani de la cele două mari inundaţii din 1970 şi 1975 care s-au abătut asupra Mediaşului.

Seara continuă în ritm de polka, vals și muzică de promenadă alături de Fanfara din Turnișor o formație profesionistă, constituită din 12 instrumentiști, ce se prezintă ca un continuator al tradițiilor etniei germane, pe care le promovează și le mențin vii în această parte a Transilvaniei.

Seria proiecțiilor de film din cadrul evenimentului continuă cu o producție cinematografică de excepție, în regia lui Dumitru Budrală, cu titlul ,,Satul de Demult’’.
Desemnat câștigătorul Marelui Premiu al celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Film Etnografic (FIFE) din 2014, pelicula este un documentar – elogiu conceput să conserve ceea ce a mai rămas din viaţa satului de odinioară şi să repovestească tainele vieţii de altădată. Pelicula oferă totodată o privire de ansamblu a Muzeului Astra din Dumbrava Sibiului, un muzeu extraordinar, care reproduce satul tradiţional.
Vă invităm să descoperim împreună comorile și frumusețile ascunse și uneori uitate ale satului românesc!

Comentarii
Posted in

mirceahodarnau

Activez in mass media de peste 25 ani. In 1997 am absolvit BBC Radio School si mai multe cursuri de „radio format”. Ne intalnim pe unde la Radio Ring, miercuri la talk-show-ul „Lentila de Contact”, iar in week-end te astept sambata la „Ring Hit” si duminica la „Hot and Fresh”. In anul 2013 am lansat volumul „Mediasul radiofonic 1950-2013” , „Sperante pe cartela” ( 2014) si „Mediesenii rock and roll” (2015).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.