Mediaş: Măsuri de prevenire şi de monitorizare a riscurilor privind COVID-19

Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman a făcut azi publice cele mai recente măsuri luate la nivelul municipiului nostru, dar și cele care urmează a fi implementate în perioada următoare, după cum urmează:

  • În seara zilei de 19 martie au fost igienizate și dezinfectate stațiile de transport în comun din tot orașul, locurile publice unde apar aglomerări umane precum piața agroalimentară sau gara , dar și străzile din oraș care sunt mai intens circulate.

  • Începând cu data de 20 martie, de la ora 11:00, va circula prin oraș o mașină dotată cu sistem audio și portavoce, care le va reaminti medieșenilor măsurile de siguranță pe care trebuie să le respectăm în această perioadă.

  • În cursul nopții de 19/20 martie au fost lipite pe jos pictograme care marchează distanța socială minimă dintre două persoane. Aceasta este considerată o măsură oportună pentru sediul Primăriei, al Policlinicii, al Spitalului, precum și pentru celelalte instituții aflate în subordinea autorității publice locale și se recomandă a fi implementată de către toate instituțiile care în această perioadă desfășoară program cu publicul.

  • În ședința ordinară a Consiliului Local din luna martie, primarul municipiului Mediaș va promova un punct pe ordinea de zi prin care propune să fie redus numărul de curse efectuate de către SC Meditur SA pe raza municipiului Mediaș și în satul aparținător Ighisul Nou, ținându-se cont doar de programul de lucru al marilor angajatori din oraș care încă își desfășoară activitatea în această perioadă.

  • Termenul de 31 martie pentru plata impozitelor pentru terenuri, clădiri și mijloace auto a fost prelungit până la data de 30 iunie 2020, perioadă în care se vor primi în continuare bonificațiile stabilite de către Consiliul Local Mediaș.

Primarul municipiului a reamintit medieșenilor să acceseze site-ul primăriei –www.primariamedias.ro, pentru a afla informații oficiale transmise de către autorități și să folosească modul online de comunicare cu municipalitatea, la adresa de mail primaria@primariamedias.ro

Dragi medieșeni, vă îndemn să luați cât mai în serios sfaturile autorităților: stați în casă si respectați măsurile de igienă!“, a afirmat în încheierea conferinței primarul municipiului, dl. Gheorghe Roman.

Comentarii
Posted in

mirceahodarnau

Activez in mass media de peste 25 ani. In 1997 am absolvit BBC Radio School si mai multe cursuri de „radio format”. Ne intalnim pe unde la Radio Ring, miercuri la talk-show-ul „Lentila de Contact”, iar in week-end te astept sambata la „Ring Hit” si duminica la „Hot and Fresh”. In anul 2013 am lansat volumul „Mediasul radiofonic 1950-2013” , „Sperante pe cartela” ( 2014) si „Mediesenii rock and roll” (2015).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.