Biertan: A fost inaugurat tronsonul Sibiu al drumului Via Transilvanica

Ieri, 20 septembrie a.c. la Biertan au fost inaugurati cei 115 km din tronsonul Sibiu al drumului Via Transilvanica.

A fost un eveniment pe măsura locurilor și oamenilor acestor comunități din județul Sibiu pe care le-am cunoscut prin drumul nostru care unește, Via Transilvanica. Lucrurile se întâmplă printr-un efort comun, care după caz, a luat tot felul de forme, unii sunt partenerii strategici, alții sunt cei pentru mobilitate sau sustenabilitate, alta este misiunea autorităților și alta a voluntarilor care marchează și documentează drumul. Toate aceste contribuții capătă sens atunci când mai avem o inaugurare și ne strângem la un loc și tragem o linie. Avem 115 km pe teritoriul județului Sibiu, kilometri care ne-au adus anul acesta la pragul de 800 de km de traseu dați în folosință și la 3 județe distanță de a termina magistrala Via Transilvanica.

Lista mulțumirilor este una lunga, dar vrem să menționăm și aici că fără cei de la Consiliul Judetean Sibiu și de la Colinele Transilvaniei , ne-ar fi fost imposibil să ne ducem misiunea la capăt. La eveniment au participat reprezentații celor care au oferit ceva, într-un fel sau altul, la ceea ce înseamnă tronsonul Sibiu. Îi mulțumim gazdei noastre, domnul primar din Biertan, le mulțumim partenerilor pentru sustenabilitate E.ON, partenerilor strategici Raiffeisen Bank, partenerilor pentru mobilitate Autoklass. Desigur că am primit cu mare drag cuvintele ambasadorilor noștri, Mihaela Miroiu, Andreea Esca, Dragoș Bucurenci, Nicolae al României, Tibi Ușeriu, Toma Coconea, Charlie Ottley și celor care au acceptat azi, fără să se gândească de două ori, să meargă la drum cu noi în calitate de proaspeți ambasadori Via Transilvanica: Pavel Bartoș, Marius Manole și Amalia Enache.

Ne bucurăm atât de tare că a fost un eveniment aducător de bucurie, o lecție, o binecuvântată răsplată și un final fericit despre Via Transilvanica, deocamdată. Ne uităm înspre următorii kilometri și așteptăm să îi descoperim. Vă mulțumim și cale bună!” spun organizatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *