Z9Festival: Poeţi din 9 ţări la Sibiu

Festivalul internațional de literatură Z9Festival reunește azi, 8 octombrie 2021, tineri scriitori din 9 țări, în cadrul celei de-a șasea ediții a evenimentului. Organizatorii își doresc să apropie publicul tânăr de poezie și aduc împreună unii dintre cei mai apreciați poeți tineri din peisajul literar contemporan internațional. Ca o noutate, anul acesta lecturile și performance-urile invitaților din afara României vor fi proiectate pe ecrane verticale, iar autorii români vor citi și interpreta fizic poezie, pe parcursul a câteva ore.
Festivalul va avea loc la Fabrica de Cultură de pe strada Triajului, nr. 1-3, începând cu ora 17.00. Accesul publicului se realizează în baza certificatului verde COVID-19 și a unei rezervări la: https://forms.gle/R8mdSopX7uhK5EzUA. Purtarea măștii de protecție și respectarea distanțării fizice sunt obligatorii.
Z9Festival este un eveniment organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în parteneriat cu Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu și face parte din proiectul „Sibiu – Capitală Universitară Europeană, ediția a VI-a”, cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2021.
Comentarii
Posted in

mirceahodarnau

Activez in mass media de peste 25 ani. In 1997 am absolvit BBC Radio School si mai multe cursuri de „radio format”. Ne intalnim pe unde la Radio Ring, miercuri la talk-show-ul „Lentila de Contact”. In anul 2013 am lansat volumul „Mediasul radiofonic 1950-2013” , „Sperante pe cartela” ( 2014) si „Mediesenii rock and roll” (2015). Pentru contact poti folosi adresa de e-mail : hodarnaumircea@gmail.com sau numarul de telefon +40728306806.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.