Un medieșean pe „Aleea cu stele” din Brașov

De zilele trecute Braşovul are o „Alee cu stele”, dedicată personalităţilor oraşului. Primele 6 stele au fost acordate unor personalităţi precum scriitorul Andrei Bodiu, actorul Marius Cisar sau  academicianul Andrei Bârseanu. Proiectul „Aleea cu Stele” a fost propus şi dezvoltat de Asociaţia „Colegiul de Onoare al Braşovului”.

Actorul Marius Cisar s-a născut în Mediaş, a absolvit Liceul Automecanica, iar mai apoi  a fost absolvent al Academiei de Arte George Enescu din Iaşi, Facultatea de Teatru, promoţia 1994. De atunci, a devenit actor al Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov unde a devenit cunoscut publicului prin cele peste cincizeci de roluri interpretate. Din pacate Marius s-a stins fulgerător, în urma unui infarct, în anul 2020. Era la serviciu când s-a întâmplat.

„Alee cu stele” este în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Şchei, pe una dintre laturile drumului ce urcă la Muzeul Primei Şcoli Româneşti şi a fost inaugurată în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului părinte dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.

 „Asociaţia «Colegiul de Onoare al Braşovului» de foarte multă vreme a avut acest proiect ca un prim obiectiv. Cu o istorie de excelenţă, pe un fundal şi cu o recuzită culturală excepţională, Braşovul înseamnă distincţie, eleganţă şi civilizaţie la cote înalte. Aleea Stelelor din Braşov ar trebui să însemne recunoaştere, valoare şi omagiere. Acest proiect este dedicat omagierii celebrităţilor oraşului de la poalele Tâmpei, care au oferit, de-a lungul timpului, valoare în viaţa cultură, socială, academică, la nivel naţional şi internaţional”, a precizat preşedintele onorific al Colegiului şi comandant al Spitalului Militar de Urgenţă „Regina Maria” Braşov, col.dr. Alexandru Keresztes. Periodic, Asociaţia îşi propune să dezvelească şi alte stele acordate personalităţilor care au activat sau s-au născut în Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *