Transylvanian Grand Prix aduce la Sibiu peste 1000 de sportivi

Transylvanian Grand Prix aduce la Sibiu, între 5 și 7 noiembrie, peste 1000 de sportivi din peste 42 de națiuni pentru cel mai important eveniment de dans sportiv ce are loc anul acesta în România. Evenimentul va avea loc în Sala Transilvania, pe o suprafață de competiție de 24 x 16 metri.

Openul de dans sportiv ce va avea loc la Sibiu este structurat pe categorii de vârstă, plecând de la 6 ani până la Seniori IV (peste 65 ani) care vor performa în cele trei zile de concurs. Prima dintre competiții este dedicată sportivilor care practică dansul sportiv ca hobby și celor ce corespund categoriilor de experiență E și D. A doua parte a competiției este dedicată calificărilor tuturor participanților de la World Open și Campionate Mondiale, urmând ca în ultima parte a evenimentului să se desfășoare finalele celor mai așteptate competiții din eveniment.

În premieră în România, clubul Fantasy Dance aduce la Sibiu trei campionate mondiale în același weekend:

  • Campionatul Mondial de Junior 2 Latino
  • Campionatul Mondial de Tineret 10 Dansuri
  • Campionatul Mondial de Sub 21 Latino

„Trebuie să menționăm faptul că nu este ușor să obții licența de a organiza un Campionat Mondial, noi am început în anul 2017 cu primul campionat mondial la Sibiu apoi, în anul 2018 am realizat o primă premieră organizând două campionate mondiale în același weekend iar în anul 2021, după o perioadă de pauză la nivel mondial, Federația Internațională ne-a încredințat în premieră absolută pentru România organizarea a 3 campionate mondiale”, spune Daniela Apatiei, organizatorul evenimentului. Pe lângă sportivii veniți la Sibiu din toată lumea, Transylvanian Grand Prix aduce peste 40 de arbitri și oficiali internaționali și peste 50 de arbitri și oficiali români, alături de președintele Federației Române de Dans Sportiv, dl. Vasile Gliga, care este și membru în prezidiul Federației Mondiale de Dans Sportiv.

Transylvanian Grand Prix începe în 5 noiembrie, la ora 15, cu competițiile naționale pe clase valorice. În 6 noiembrie pe ringul de dans vor intra participanții înscriși în Open-ul internațional, în ordinea categoriei de vârstă, la secțiunea standard și latino împreună cu Campionatele Mondiale de Junior 2 și Tineret iar duminică vine rândul Campionatului Mondial de sub 21 Latino.

Proiectul este cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *