Sometra sponsorizeaza cinci proiecte ale Primariei Copsa Mica

S.C. Sometra S.A. Copsa Mica se afla in plin proces de autorizare a implementarii unui proiect investitional de circa 40 milioane dolari, menit sa ecologizeze, intr-un mod economic sustenabil, halda de zgura stransa de-a lungul a zeci de ani de productie metalurgica.

Ca o parte a efortului continuu de a ajuta comunitatea copseana, conducerea S.C. Sometra S.A. a hotarat sprijinirea financiara a cinci proiecte ale primariei: repararea pasarelei, Festivalul luminii, modernizarea primei ambulante a SMURD Copsa Mica, achizitia a zece seturi echipament pompieri, functionarea Clubului Seniorilor (in cadrul caruia au activitate mai multi pensionari ai industriei copsene).

Valoarea totala a finantarii acordate de S.C. Sometra S.A. Copsa Mica este de 17.000 euro si va fi achitata pana la sfarsitul lunii august.

„Considerand un semn bun deschiderea acestui canal de colaborare intre administratia locala si S.C. Sometra S.A., in aceasta noua era, ne exprimam speranta ca planurile de investitii ale societatii vor fi incununate cu succes, ca activitatea productiva, conforma cu prevederile legale in materie de protectia mediului, va fi reluata, ca vor fi create locuri de munca care sa contribuie la cresterea calitatii vietii in orasul Copsa Mica”, spun reprezentantii Primariei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *