Sibiu – Festival City

Sibiu – Festival City  se deruleaza in aceeasi perioada cu Festivalul ARTmania, transformand inca o data orasul intr-o veritabila Capitala a Culturii. “SIBIU – Festival City” este un proiect multicultural cu obiectivul de a reconfirma statutul orasului Sibiu de jucator important pe piata europeana a consumatorilor de cultura si a producatorilor de evenimente culturale.

Cei mai importanti reprezentanti ai industriei europene de spectacol, oameni de afaceri, directorii celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole cu mari trupe, de la Rolling Stones la Robbie Williams, specialisti internationali in securitate, avocati si experti in complicatul sistem international de taxe sunt asteptati la lansarea proiectului “Sibiu – Festival City”, un program derulat in perioada 27-29 iulie, initiat de ARTmania.

Pe langa o oferta culturala bogata – concerte, expozitii, lansari de carte sau film – platforma “Sibiu – Festival City” va gazdui si prima editie a reuniunii internationale East European Music Conference (EEMC), un eveniment de anvergura europeana, care si-a propus sa aduca la masa dialogului peste 500 de experti, autoritati ale statului implicate in reglementarea sectorului creativ, promoteri romani si principalii operatori de pe piata internationala a festivalurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *