Sibiu: Demersuri pentru salvarea arborilor de pe Calea Dumbrăvii

Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) a realizat o serie de demersuri pentru salvarea arborilor de pe Calea Dumbrăvii, arteră care urmează să intre de săptămâna viitoare în reabilitare totală.

După o solicitare oficială transmisă administrației locale și după mai multe întâlniri și discuții cu specialiștii din cadrul Primăriei Sibiu și cu reprezentanții constructorului care a câștigat licitația pentru modernizarea arterei, AIOS a primit asigurări că o parte din arbori vor rămâne în actualul aliniament, iar restul, care nu pot rămâne în actualul amplasament din cauza lărgirii carosabilului, vor fi transplantați pe alte aliniamente stradale din oraș, astfel că niciun arbore de pe Calea Dumbrăvii nu va fi sacrificat.

Prin realizarea proiectului ”Calea Dumbrăvii, prima arteră smart a Sibiului”, o inițiativă menită a aduce orașului un plus de funcționalitate, exista riscul ca arborii plantați în prima jumătate a anilor 2000 pe această arteră să fie defrișați, pentru a face loc benzii dedicate transportului în comun și pistelor pentru biciclete.

AIOS a identificat câteva posibile soluții, astfel încât arborii să nu fie tăiați și au fost prezentate administrației locale. ”Știam că în Europa occidentală defrișarea nu mai este de mult timp o soluție și că se practică mutarea arborilor, atunci când proiecte noi fac imposibilă păstrarea lor în amplasamentul inițial. Mai mult, în ultima perioadă vedem exemple și în țară. Sunt administrații locale care au mutat arbori pentru a remobila anumite zone dedicate comunității și chiar și în Sibiu avem un astfel de precedent: un tei matur aflat inițial în curtea Bisericii Evanghelice a fost mutat într-o altă zonă a orașului, pentru a se putea continua lucrările de reabilitare din Piața Huet, în noiembrie 2018. Există utilaje inclusiv în România care dislocă acești arbori, cu tot cu rădăcină și îi replantează într-o altă zonă. Noi am considerat că o astfel de soluție, adoptată în cazul Căii Dumbrăvii, va arăta că Sibiul va avea într-adevăr o stradă SMART și o administrație preocupată să găsească cele mai moderne și mai eficiente soluții pentru comunitate”, a declarat președintele AIOS, Tudor Șt. Popa.

În urma discuțiilor, s-a găsit soluția modificării proiectului astfel încât arborii de pe partea stângă a șoselei să fie păstrați în actualul amplasament, iar în cazul aliniamentelor care nu se vor păstra, conform noului plan al arterei, arborii vor fi mutați într-o altă zonă, fiind replantați astfel încât aceștia să își continue dezvoltarea normală. Astfel, aproape 100 de arbori vor fi transplantați în alte locuri ale orașului, alți 200 fiind plantați pe Calea Dumbrăvii pentru a păstra zona verde.

Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu mulțumește pe această cale Primăriei Municipiului Sibiu pentru deschiderea cu care a abordat această solicitare, dar și constructorului care s-a arătat dispus să contribuie la salvarea arborilor de pe Calea Dumbrăvii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *