Şcoala Postliceală Auxila Mediaş a început înscrierile

Şcoala Postliceală Auxila Mediaş a început înscrierile. Cei care îşi doresc să urmeze o carieră în domeniul sănătăţii se pot înscrie la următoarele specializări: asistent medical generalist sau asistent medical de farmacie. Înscrierile se fac de luni până vineri între orele 9 si 17, la secretariatul şcolii din str. Metanului nr.1 (în incinta SNG Mediaş).

 

Școala Postliceală Auxila Mediaș este acreditată de către Ministerul Educației și Cercetării. Ordinul cu numărul 4478 a fost semnat marți, 9 iunie a.c., după vizita de evaluare în vederea acreditarii desfășurată în luna februarie a acestui an.

 „Practic, se încheie un ciclu de viață al școlii, autorizarea. Începând cu anul de învățământ 2020-2021, școala este acreditată. Asta înseamnă, în plus față de acum, faptul că putem organiza examene de absolvire, adică funcționăm independent în cadrul rețelei școlare a Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și Consiliului Local Mediaș“, a explicat Viorel Pasc, directorul unității de învățământ.

Instituţia de învăţământ  face parte din holingul german “Auxila”, prezent în toata Europa. Corpul de cadre didactice este foarte bine pregatit profesional si dedicat actului educational Şcoala are ca parteneri : Spitalul Municipal Mediaş, Spitalul Municipal Târnăveni, Centrul Medical de Elită, Centrul Medical “Dr.Vlăduţiu”, Farmaciile Apoteka, Unitatea de Asistenţă Medico – Socială Mediaş şi Crucea Roşie Subfiliala Mediaş.

Din anul 2014, Şcoala Postliceală Auxila Mediaş are 500 de absovenţi, care au oportunitatea de a lucra oriunde în Uniunea Europeană, dar şi obţinerea unor burse de studiu cu posibilitatea angajării la absolvire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *