Rockin’ by myself de Dumitru Ungureanu

Azi vin cu altă recomadare. Este vorba de  volumul Rockin’ by myself de Dumitru Ungureanu,  a doua carte a colecţiei Vibraţii singulare, prima fiind Riffuri de chitară de Gabriel Petric. Ambele fac parte dintr-un proiect artasunetelor.ro, pe care l-am lansat în anul pandemic 2020. Ea urmează volumului cu acelaşi titlu, publicat de DUMITRU UNGUREANU în 2012, la Editura Blumenthal, şi adună eseuri scrise între anii 2013 – 2016, inclusiv. Eseurile relevă impactul covârşitor al muzicii asupra sufletului uman.

„Cronicile sale sunt un Fals tratat despre muzica rock, o pseudo-fabulă care, având ca pre-text fenomenul muzical contemporan (trăit autentic, fundamental, până în măduva oaselor), devine confesiune. Bio-melo-cronicile trec din surroundofilie în surroundografie… Pensionarul pentru care fiecare zi e duminică s-a instalat în mijlocul lumii sale, în acel sweet spot – în „urechea” tor(nadei)- din perspectiva căruia nu există nici bine , nici rău, nici învingători, nici învinşi. Doar vibraţii singulare cu lungimi de undă cosmice. Blagoslovite, colocvial, de un pahar de whisky sau de palincă, aflat, tarkovskian, la marginea mesei”, scrie Gabriel Petric în prefaţa cărţii  Rockin’ by myself.

Rockin’ by myself poate fi pre-comandată la adresaradu.lupascu@gmail.com, iar preţul unui exemplar este de 30 lei (Atentie, dupa aparitie un exemplar va costa 39 lei!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *