Remember: Un medieşean a realizat primul zbor al Aviaţiei Comerciale din Mexic

În prima zi a lui 2021 s-au împlinit 100 de ani de când un medieşean realizat primul zbor al Aviaţiei Comerciale din Mexic. George Puflea s-a născut la Mediaş în anul 1883, a făcut şcoala de aviaţie la Paris şi în anul 1921 a fost printre fondatorii Aviaţiei Comerciale din Mexic, fiind un apropiat al preşedintelui Francisco I. Madero.

La data de 1 ianuarie 1921, Puflea a zburat de la Ciudad de Mexico la Tampico, în primul zbor de probă al companiei proaspăt înfiinţate, Compañía Mexicana de Transportación AEREA, ulterior redenumită Mexicana de Aviación, prima companie aeriana din Mexic cu zboruri regulate pentru pasageri şi servicii poştale.

Medieşeanul Puflea reuşit să realizeze primul zbor de lunga durată recunoscut oficial în Mexic, între El Paso, Texas şi Ciudad de Mexico, cu escala în orasele Chihuahua, Torreon, Saltillo, Monterrey, San Luis Potosí (posibil şi Querétaro), în noiembrie 1920. Acesta a fost, de asemenea, primul zbor între Statele Unite si Mexic.

Mai multe detalii despre cariera aviatorului Puflea am postat aici.

Nepoata aviatorului Puflea la Muzeul Municipal Medias. Lucia locuieste in Mexic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *