Remember: Medieşenii care au cântat la Nashville

În aceste zile se împlinesc 25 de ani de când doi medieşeni au cântat la Nashville. Este vorba de Michael Gerst şi Erhard Huegel, care au debutat muzical în formaţiile Paragraf şi Rocky.

După ce s-au stabilit în Germania, Mike şi Erhard au părăsit trupa ”Rocky 3” în anul 1991 acceptând oferta formaţiei americane Cripple Creek Band, având un succes considerabil în Europa, abordând genul country. Cu acest proiect, cei doi medieşeni au cântat şi în Statele Unite ale Americii, la Nashville, Grand Ole Opry, în cazinourile din Arizona şi Las Vegas.

În urmă cu 25 de ani, formaţia germană Cripple Creek Band era invitată să cânte la Nashville, capitala mondială a muzicii tradiţionale americane. Băieţii au făcut senzaţie pe data de 9 februarie 1996, atrăgând atenţia presei de specialitate şi publicului american.

Grand Ole Opry este scena unde se organizează săptămânal un concert de muzică country, unde se reunesc cele mai mari vedete ale genului, începând încă din anul 1925. Opry, un adevărat simbol al Americii şi una dintre principalele atracţii din Nashville, Tennessee este renumit în întreaga lume prin aceea că reuseşte să creeze o atmosferă unică pentru publicul de toate vârstele. Este numită “leagănul muzicii americane” şi “cea mai faimoasă scena muzicală din ţară”.

Medieşenii noştrii au fost prezentaţi de Little Jimmy Dickens, seniorul spectacolului. Dickens era moderatotul emisiunii încă din anul 1948 şi a fost inclus în Country Music Hall of Fame, în 1983.

Cu toate că regula de aur pe legendara scenă de la „Grand Ole Opry” din Nashville/Tennessee este ca fiecare formaţie să cânte doar o singură piesă, cei de la Cripple Creek Band au fost rugaţi să cânte două melodii la Mecca of country music pentru cei peste 80 de milioane de ascultători, care ascultau postul de radio WSM-AM, care transmite în direct spectacolul în fiecare vineri seara. Formaţia a cântat melodiile Judgement Day şi Missing my lady.

A doua zi formaţia a fost invitată să participe la show-ul de televiziune al legendarului Charlie Daniels, acesta având doar cuvinte de laudă despre prestaţia formaţiei.

În acelaşi an CCB a lansat albumul live „Wild Horse Saloon”, înregistrat a doua zi după concertul de la „Grand Ole Opry”. Materialul a fost produs de Dean Sams, leaderul formaţiei Lonestar şi mixat de Mark Capps. Cei de la Lonestar erau atunci în ascensiune şi au dat lovitura în anul 1999 cu melodia “Amazed”, care a scris istorie în zona country, ajungând number one în Billboard Hot 100 şi s-a vândut în 2.150.000 de exemplare, doar în Statele Unite ale Americii.

În acelaşi an CCB a lansat albumul live „Wild Horse Saloon”, înregistrat a doua zi după concertul de la „Grand Ole Opry”. Materialul a fost produs de Dean Sams, leaderul formaţiei Lonestar. Cei de la Lonestar erau atunci în ascensiune şi au dat lovitura în anul 1999 cu melodia “Amazed”, care a scris istorie în zona country, ajungând number one în Billboard Hot 100 şi s-a vândut în 2.150.000 de exemplare, doar în Statele Unite ale Americii.

După vizita la Nashville a formaţiei şi apariţia pe “scândurile sfinte” de la Grand Ole Opry, cariera trupei a luat o pantă ascendentă. Medieşenii au mai fost chemati să cânte la diferite cazinouri din Statele Unite ale Americii, în zona Nevada, şi le-a crescut cota de piaţa în Europa.

Veştile bune şi apariţia noului album, “Heartland”, m-au făcut ca, împreună cu bunul meu prieten Puiu Pintilescu, să le propunem băieţilor un turneu promoţional în România. Odată ce toate lucrurile au fost aranjate Mike Gerst, Steve Olson şi Erhard Huegel au luat drumul României, la bordul microbuzului lor de turneu, negru cu un vultur imens desenat pe el, atrăgând atenţia pe oriunde treceau. I-am aşteptat la graniţă iar de acolo a început aventura noastră de două săptămâni la şapte posturi de radio si trei posturi de televiziune. Turneul promoţional a culminat cu prezenţa băieţilor la Ştirile ProTV, cu un material de aproape 10 minute.

Cu această ocazie cei trei membrii CCB au fost primiţi de către viceprimarul Mediaşului, Vasile Mărginean, care i-a felicitat pentru cariera lor internaţională şi le-a mulţumit pentru că au făcut cunoscut Mediaşul, peste hotarele României.

În anul 2004, Mike & Co au cântat la Disneyland Paris. Concertul din capitala Franţei le-a deschis alte oportunităţi pe piaţa din Benelux. În Germania au câştigat mai multe premii din partea unor reviste de specialitate, posturi de radio şi televiziune. Trupa a avut un Fan Club foarte mare, care edita lunar revista The Eagle, ce oferea detalii despre concertele formaţiei, cronici la albume, recomandari culinare şi promoţii pentru produsele promoţionale ale formaţiei.

La Mediaş, băieţii au cântat pentru prima şi ultima dată în formulă completă în data de 8 iulie 2005, cu ocazia unui concert în Piaţa Corneliu Coposu, organizat de Primăria Mediaş, ARMAX şi firma Perry Equipment Corporation din Statele Unite ale Americii. Din păcate a fost ultimul concert a lui Mike Gerst, în oraşul său natal. Mike a decedat la data de 20 octombrie 2014, la doar 56 de ani.

După peste 20 de ani de cariera Cripple Creek Band au hotărât ca în anul 2013 trupa să intre într-o pauză. În perioada 1991 – 2012, C.C.B a avut peste 1.500 de concerte atât în Europa cât şi în Statele Unite ale Americii. Cripple Creek Band a avut plăcerea să lucreze cu producătorul elveţian Bernie Staub, care a produs materiale pentru staruri internaţionale cum ar fi Nena, France Gall, Bonfire, Udo Lindenberg, The Royal Philharmonic Orchestra, Barry Manilow, Tina Turner, Bonnie Tyler, Backstreet Boys şi Chris Norman (Smokie) . Au lansat, până în anul 2012, opt albume şi un DVD împreună cu cei de la Warner Music.

Componenţa Cripple Creek Band :

Bass, Vocals – Mike Gerst

Guitar, Vocals – Erhard Hügel

Drums – Bernie Paptistella

Fiddle, Mandolin, Guitar, Vocals – Steve Olson

Guitar, Keyboards, Vocals – Roland Heinl

Mai multe detalii despre această aniversare puteţi afla marţi, 9 februarie a.c. de la ora 18:00, pe pagina de facebook Monitorul de Mediaş, în cadrul unui interviu realizat de Mircea Hodârnău, în cadrul Interviurilor Mediaş News Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *