Remember: Dublă aniversare Iacob Piso

În acest an avem o dublă aniversare legată de medieșeanul Iacob Piso. Este vorba de recunoașterea talentului său literar (520 de ani) si obţinerea unui privilegiu pentru Mediaș (505 ani).

Iacob PISO (c. 1480–1527) a fost înmatriculat la Viena în 1496 , aici primind, după câțiva ani, recunoașterea talentului literar:  Jacobus Piso transilvanus, Poeta Laureatus (3 martie 1502).

Umanistul Piso s-a stabilit în Italia, unde obține titlul de artium doctor (18 iulie 1505). Afirmarea intelectuală și socială a continuat și în anii următori, fiind dovedită prin obținerea doctoratului în drept, îndeplinirea funcției de protonotar/ legat apostolic și debutul corespondenței cu marele umanist Erasmus din Rotterdam: Iacobus Pisonis Iurium Doctor, protonotarius Apostolicus Erasmo Roterdamo (Roma, 30 iunie 1509).

Pontifii Iuliu II și Leon X i-au încredințat medieșeanului două misiuni diplomatice în Polonia (1510 și 1514). Ulterior, a ajuns prepozit de Pécs și secretar regal (1515). Piso îşi păstrează poziţia şi în timpul regelui Ludovic II, de la care obţine un privilegiu pentru oraşul său natal la 25 ianuarie 1517.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *