Remember: 120 de ani Muzeul Alt – Mediasch (1901 -2021)

În această lună se împlinesc 120 de ani de la punerea bazei a ceea ce avea să devină Muzeul Municipal Mediaş. “Chiar dacă muzeul în forma actuală este o creaţie a vremurilor de după cel de al Doilea Război Mondial, sursele documentare şi bunurile adunate coboară cu multe decenii în timp ideea de colecţionare la Mediaş”, spune Eva Mârza, cadru didactic la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filologie.

Conform presei locale de limbă germană, încă din septembrie 1899, medieşenii erau îndemnaţi să facă donaţii pentru îmbunătăţirea colecţiei viitorului muzeu.

“După cum ni s-a comunicat, Asociaţia Meşteşugărească [Gewerbe-Verein] intenţionează să adune o colecţie de antichităţi care au legătură cu Mediaşul şi să amenajeze o încăpere. În acest scop, săpunarul Wolff din Schmiedgasse, a predat lada de breaslă Asociaţiei Meşteşugăreşti. Probabil chestiunea găseşte ecou şi sprijin. Obiecte sunt primite la Librăria G.A. Reissenberger”. (30 septembrie 1899)

Alt anunţ apărea în ziar la data de 29 ianuarie 1901.
“Gândul de a amenaja un muzeu local ,nu trebuie abandonat cu desăvârşire. Un inventar de bază pentru acesta există deja. Prin urmare, adresăm din nou o rugăminte către populaţia din oraş şi de la ţară să nu arunce sau să nu lase să se nimicească eventuale obiecte bune pentru Muzeu, ci să le facă utile pentru cercuri largi şi pentru generaţiile viitoare, prin donarea lor pentru Muzeu. În legătură cu aceasta facem cunoscut că în „cetate” s-a aflat o aşezare preistorică, ceea cese poate vedea din numeroasele cioburi care pot fi găsite acolo, peste tot. Cu ocazia săpării de şanţuri începută acum peste tot, cu scopul de a plata via cu soiuri renane, ar putea fi scoase la lumina zilei obiecte interesante, de aceea îi rugăm pe respectivii posesori de vii să aibe grijă ca eventuale vase găsite în pământ să nu fie distruse de către muncitori. Obiectele menite pentru Muzeu pot fi predate la domnul G. A. Reissenberger.”

Primele donaţii făcute de saşii medieşeni pentru colecţia viitorului muzeu au fost făcute în data de 29 iunie 1901, şi au constat în mai multe obiecte de ceramică, datate în 1754 şi descoperite la Zagăr. Lista donatorilor consemnaţi în Registrele de inventar ale Muzeului Alt- Mediasch, a fost publicată în ziarele locale Mediascher Wochenblatt şi Mediascher Zeitung.

Afisul unei expoziţii temporare dedicată începuturilor muzeului la Mediaş.

“Întemeiată la începutul secolului XX la iniţiativa a doi profesori de gimnaziu, colecţia demărturii materiale ale comunităţii săseşti încearcă să păstreze amintirea trecutului, a cărui imagine deja pe atunci începea să fie tot mai ştearsă în memoria contemporanilor. Amenajat în incinta castelului bisericesc, apărat de zidurile acestuia, Muzeul Alt-Mediasch a încercat să prezinte o imagine a moştenirii trecutului. Trecerea lui sub jurisdicţia statului comunist în 1949 a fost simţită de comunitatea săsească drept un fel de înstrăinare de trecutul ei, când în incinta Muzeului Raional au fost expuse un număr mare de piese din muzeul Alt-Mediasch, fără însă a menţiona în mod explicit originea lor şi contextul socio-istoric care le-a generat”, adaugă Hansotto Drotloff, membru al Asociaţiei Locului Natal din Germania.

Anul trecut s-au împlinit 97 de ani de la vernisarea primei expoziţii permanente la Muzeul Alt-Mediasch.

“Expoziţia permanentă a fost vernisată abia în 1 aprilie 1923. Cu regret se constată în lucrare că nu există nici fotografii, nici vreun plan al expoziţiilor, doar unele scurte descriericare pot contribui totuşi la creionarea unei imagini aproximative. În acest context, sunt de mare valoare memoriile manuscrise ale lui C. Martin Römer din anul 1924 păstrate la Arhiva Consistoriului Evanghelic Mediaş, pe care autorul le-a folosit la maximum. Se ştie că expoziţia nu şi-a schimbat esenţial aspectul până în anul 1950, când, în urma evoluţiei politice, muzeul devine Muzeul Raional Mediaş”, scrie muzeograful Viorel Stefu, în cadrul lucrării sale de doctorat “Muzeul Alt-Mediasch. Mărturii ale comunităţii săseşti de la Mediaş”, publicată în anul 2017 la Editura Mega din Cluj Napoca.

Perioada anilor 1948-1949 reprezintă transformarea Muzeului din Mediaş în instituţie de stat ca parte integrantă a „Ateneului Popular” înfiinţat pe plan local, primind denumirea de Muzeul Raional „Nicolae Bălcescu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *