Proiectul „Împreună plantăm dezvoltare şi armonie în Valea Viilor” a fost lansat oficial

Joi, 25 iunie 2021 a avut loc în comuna Valea Viilor conferința de lansare a proiectului „Împreună plantăm dezvoltare şi armonie în Valea Viilor”. În prezența invitaților din partea autorităților locale și regionale, a beneficiarilor, a presei și a altor invitați de marcă s-au prezentat principalele activități derulate până acum cât și obiectivele planificate pentru următoarele 30 de luni. La finalul ceremoniei a fost dezvelit oficial și panoul stradal de informare din centrul comunei.

Conferința a debutat cu cuvântul de bun venit din partea domnului primar Pinte Ilie care s-a arătat încântat de implementarea acestui proiect în localitatea Valea Viilor și a subliniat preocuparea permanentă a autorităților locale pentru integrarea persoanelor defavorizate. Apoi domnul Spînu Ovidiu, Directorul Executiv al Fundației Open Fields a a făcut câteva precizări cu privire la rolul și importanța proiectului în comunitate. Domnul Marius Cobârzan, coordonator al proiectului a dat mai multe detalii tehnice legate de proiect enumerînd și activitățile implementate până în momentul de față invitând și câțiva beneficiari să-și expună experiența de până acum. Evenimentul a continuat cu alocuțiunea domnului deputat Bogdan Trif și a consilierilor județeni Dana Morăraș și Pavel Bichicean care au lăudat inițiativa și s-au arătat încrezători în realizarea acestuia. Doamna Cristina Muntean, expert incluziune în cadrul prefecturii Sibiu a vorbit în final declarându-se încântată de implicarea femeilor și a tinerilor din comunitate.

Evenimentul s-a încheiat cu discuții informale între echipa de implementare, beneficiari, presă și reprezentanți ai autorităților.

Proiectul „Împreună plantăm dezvoltare şi armonie în Valea Viilor” este derulat de Fundația Open Fields în parteneriat cu Primăria Comunei Valea Viilor prin programul Active Citizens Fund – Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este să inducă schimbări sistemice aducând progres economic și integrare socială în beneficiul comunității de romi, tineri și persoane vulnerabile prin mobilizarea localnicilor folosind un model agricol inovator: plantarea pomilor fructiferi și cultivarea plantelor de gradină.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.

Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Mai multe informații despre proiect puteți găsi pe www.impreunaplantam.ro și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/impreunaplantam.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *