Proiectul Adevărații Supereroi

Proiectul Adevărații Supereroi a luat naștere în anul 2017, din dorința de a aduce în atenția tuturor dificultățile cu care se confruntă copiii cu nevoi speciale. Zi de zi, zeci, sute de copii luptă cu boli crude precum autismul, paralizia cerebrală, sindromul Down sau tetrapareza spastică dar și cu sărăcia și condițiile sociale, care îi împiedică să-și trăiască cu adevărat copilăria.

Proiectul inițiat de Asociația Focus Sibiu are ca scop promovarea fotografiei în rândul copiilor și tinerilor cu dizabilități sau cu probleme sociale și este o combinație prietenoasă între workshop și expoziție foto în cadrul căruia micuții eroi se află atât în fața cât și în spatele aparatului de fotografiat. Inițiați de fotografii Asociației Focus Sibiu în arta fotografiei, ei sunt îndemnați să dea frâu liber creativității și să pozeze viața văzută prin ochii lor. Anul acesta devin supereroi copiii din medii defavorizate, sprijiniți de Asociația WeHelp.

„Copiii au primit din partea noastră aparate de fotografiat de unică folosință, cu ajutorul cărora au surprins modul în care se vede lumea prin ochii lor. Am descoperit în fotografiile lor o lume plină de imaginație, normală, în care limitele sunt șterse cu buretele”, spune Sebastian Marcovici, președintele Asociației Focus Sibiu. Fotografiile realizate de copii vor fi prezentate publicului în cadrul unei expoziții ce va avea loc în Piața Huet. Cei mai talentați dintre fotografi vor fi recompensați cu gadgeturi ce le vor permite să își dezvolte creativitatea fotografică și cu cadouri lăsate de Moș sub bradul Asociației Focus.

Copiii nu sunt singurii supereroi ai acestui an dificil, greu de imaginat ca fiind posibil acum 365 de zile. Pandemia de coronavirus ne-a reamintit cât de importanți sunt oamenii care țin societatea în siguranță, deși de multe ori trecuți cu vederea. Ne-am obișnuit atât de mult cu confortul modernismului încât realizăm prea rar cât de importanți sunt, cu adevărat, medicii, asistentele, farmaciștii, pompierii, până și curierii pe bicicletă care astăzi înfruntă, în locul nostru, problemele zilei de azi.

„Am căutat exponenți ai acestor meserii, care au înfruntat pandemia de coronavirus complet diferit față de noi, care am avut luxul de a petrece perioadele de carantină închiși în casă, în timp ce ei ieșeau pe baricade, zi de zi. Vrem să contribuim la conștientizarea importanței muncii acestor oameni minunați pentru societate. Efortul lor trebuie merită toate aprecierile noastre”, mai spune Sebastian Marcovici. Gândurile și trăirile acestor supereroi moderni au fost capturate în clipuri video ce vor rula în social media în săptămânile ce urmează, portretele lor urmând să fie expuse în tot orașul, pe stâlpii de afișaj și pe panouri outdoor.

Adevărații Supereroi este un proiect inițiat de Asociația Focus Sibiu și cofinanțat de Consiliul Local prin Primăria Municipiului Sibiu.

Partener principal: Polisano Pharma.

Parteneri: Dent Estet, Iello

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *