Proiecția filmului „Un timp prin care am trecut”, la Mediaș

Duminică, 11 septembrie a.c., de la ora 18:30, medieșenii pot vedea un film bazat pe viața actorului Constantin Codrescu. Filmul „Un timp prin care am trecut” este prezentat la Hotelul Mercure BinderBubi, în cadrul Festivalului Național de Teatru “Silvia Ponciu”.

Silviu Radu este și producătorul, regizorul și scenaristul filmului „Un timp prin care am trecut” (2020), o docudramă biografică despre viața actorului Constantin Codrescu, care a colaborat cu Teatrul Popular Mediaș, în perioada anilor `70 -`80.

Filmul îmbină secvențe artistice despre fabuloasa carieră și zbuciumatul destin al actorului cu imaginile de arhivă dar și cu întâmplări despre Constantin Codrescu povestite de cei care îl cunosc şi care l-au însoţit o parte din drum, personalităţi precum Florin Piersic, Valeria Gagealov, Dan Puric, Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Constantin Dinulescu, Andrei Pleşu, Dan Puican, Constantin Dicu, Ioana Pavelescu, Rodica Mandache, Nicu Alifantis, Eugen Cristea, Vlad Rădescu, Jeanine Stavarache, Ştefan Velniciuc (care de altfel interpretează rolul maestrului la maturitate), Olga Delia Mateescu, Valentin Teodosiu, George Custură, Ştefan Paraschiv, Lucian Sabados şi Veronica Dobrin. Singura constantă din viaţa acestui monstru sacru al teatrului şi filmului românesc a fost şi a rămas publicul.

Producția cinematografică a fost nominalizată la mai multe festivaluri internaționale ( Los Angeles, Londra, Barcelona, Istanbul, Nawada, Atena, Munchen), fiind distins cu trei premii; European Cinematography Award (ECA), Gold Award for Best Director Documentary Film și London Best Director Award.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *