Program Gala Medias 750

Primaria Municipiului Medias organizeaza in data de 3 iunie „Gala Medias 750“, invitand toti mediesenii sa ia parte la festivitatile organizate cu acest prilej.

Seria manifestarilor este deschisa printr-un simpozion national dedicat sarbatoririi a 750 de ani de atestare documentara. Invitatii: dr. Mihai Chiriac, dr. Razvan Mihai Neagu, dr. Constatin Ittu, prof. Helmuth Julius Knall, dr. Alexandru Huditeanu, dr. Gudrun- Liane Ittu, dr. Dionisie Marian Turcu si drd. Dionisie Vladimir Turcu, dr. Nicolae Tescula, dr. Alexandru Bucur si dr. Vasile Marculet, ing. Liviu Pintican Juga, Mircea Hodarnau, dr. Viorel Stefu, prof. Angela Paucean, istoric Dan Ramf si prof. Ion Mihai Ionescu vor sustine comunicari despre istoria Mediasului. Simpozionul va avea loc in Sala Daniel Thellmann, incepand cu ora 10.00.

 Tot in cadrul „Galei Medias 750“, Muzeul Municipal gazduieste o expozitie de cartografie, unde vizitatorii pot vedea elemente ale evolutiei urbanistice a orasului Medias. Aceasta expozitie este realizata in colaborare cu Arhiva Primariei Medias si Asociatia Locului Natal Medias.

Pe parcursul intregii zile, mediesenii sunt invitati sa afle misterele unei legende locale, expuse publicului larg in cadrul expozitiei „Renasterea unei legende – Caspari Medias“, la Casa Schuller.

Parada costumelor medievale si a porturilor populare romanesti, maghiare, sasesti si ale romilor va anima burgul medieval in seara zilei de 3 iunie, creand o atmosfera de poveste, care ne va duce inapoi in timp dincolo de zidurile, legendele si simbolurile orasului. 

Seara aniversara va fi marcata in Piata Corneliu Coposu, printr-un concert extraordinar, avandu-i ca invitati speciali pe Cosmina Fulea, Delia si Directia 5 & Alina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *