Parizienii prefera decoratiuni cu lavanda facute de o medieseanca

Mediesenii mereu au dat dovada ca se pot descurca si isi pot transforma unele hobby-uri in afaceri rentabile. Azi iti prezint povestea Denisei Barsan, care, datorita unui an secetos, si-a descoperit o adevarata dragoste pentru lavanda. Mai jos ai povestea campului cu lavanda de la Mosna, scrisa chiar de Denisa.

Legenda lavandei: Se spune ca, pe vremuri, o fata deosebit de frumoasa calatorea in zone intinse, aride si urate. Peisajul a intristat-o atat de tare, incat fata a inceput sa planga. Lacrimile i s-au transformat in flori mici, frumos mirositoare, care au infrumusetat campurile, spre bucuria calatorilor care au inceput a poposi acolo cat de mult puteau. Aceasta este legenda lavandei si a omului care iubeste si cauta pretutindeni frumosul. Dupa ce il gaseste, il cuibareste in suflet si il impartaseste si altora.

Lavanda sau levantica este o planta de exterior, multa lume o cumpara la ghiveci si o tine in casa, dar multe dintre ele nu supravietuiesc mai mult de cateva saptamani. Mai bine o plantati undeva in gradina sau in fata blocului, intr-un loc cu mult soare. Ceaiul de lavanda reduce starea de agitatie si de anxietate, atenueaza simptomele depresiei, combate insomnia, amelioreaza tulburarile digestive de origine nervoasa, balonarile, durerile spasmodice, nevralgice si reumatismale, iar in balneoterapie ajuta la ameliorarea tulburarilor de circulatie. Lavanda este una dintre cele mai potrivite plante la care poti apela pentru a scapa de molii. Mai mult, aceasta va conferi hainelor un miros placut si natural. Agatati buchetele de lavanda in dulap sau saculeti din panza cu lavanda uscata.

Cultura de lavanda de la Mosna a luat fiinta acum trei ani, in anul 2014, cand, dupa mai multi ani secetosi si calamitati din punct de vedere apicol, a trebuit sa gasim o solutie pentru stupina noastra, care suferea din cauza lipsei de mancare. Am plantat initial o suprafata mica, experimentala, iar in anul urmator am plantat o suprafata mai mare. Nu doar ca am salvat albinele, dar ne-am indragostit iremediabil de parfumul minunat al acestei flori de culoare mov, care te indeamna la relaxare si visare.

Am inceput sa realizez decoratiuni cu lavanda (buchete de lavanda, saculeti umpluti cu floare de lavanda, sosete de Craciun cu lavanda). Intotdeauna mi-a placut ca ceea ce pleaca din mainile mele sa fie ceva mai deosebit asa ca am achizitionat o masina de brodat ca sa personalizez saculetii, sa fie cat mai originali.

Un moment deosebit am trait saptamana aceasta, cand cativa saculeti cu lavanda, brodati de mine, au luat drumul Parisului – o prietena mutata din Franta in Romania a trimis cunostintelor ei aceste cadouri minunate si frumos mirositoare. Alaturi de saculeti, am inceput sa brodez si trusouri de botez pentru bebelusi, body-uri, prosoape, paturici, fete de perne, personalizate cu numele copiiilor, cu personaje din desene animate, cu flori etc. Broderia este un domeniu care ofera numeroase resurse de imaginatie, tehnica ajutandu-te sa iti creezi propria broderie, traditionala sau moderna, tinand cont de imaginatia si personalitatea fiecaruia.

Visul meu albastru-violet este ca in fiecare casa sa fie cel putin cate un buchetel de lavanda, care sa va ofere posibilitatea sa il mirositi de cate ori simtiti nevoia si sa luati o mica pauza de la agitatia de zi cu zi, o “pauza de mov”, cum imi place mie sa spun. Pentru comenzi lavanda si cadouri cu broderii: Denisa Barsan, tel. 0766109478.

Facebook: https://www.facebook.com/Cadouri-cu-broderii-Medias-1688962911417604/?fref=ts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *