Muzeul Astra a avut în 2021 aproximativ 400.000 de vizitatori (video)

În perioada 1 ianuarie –  31 decembrie 2021, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, a înregistrat 391.267 vizitatori/ beneficiari de programe culturale. Au fost cu 77.723 mai mulți ca în anul 2020 (313.544). În 2021, la Muzeul ASTRA, au fost organizate peste 2.000 de acțiuni culturale (o medie de 5 acțiuni culturale zilnic!), în care am pus în scenă ateliere meșteșugărești, ateliere și animații gastronomice, dar și acte artistice. Prin astfel de demersuri, Muzeul ASTRA a implicat 586 de meșteri și creatori populari, care au avut astfel ocazia să expună și să valorifice creațiile lor în vremuri pandemice. Pentru a identifica valorile culturale din țara noastră, personalul de specialitate din Muzeul ASTRA a întreprins cercetări de teren timp de 247 de zile în 62 de localități.

,,În ciuda tuturor dificultăților, anul 2021 a fost unul rodnic pentru Muzeul ASTRA. Așa cum îi șade bine gospodarului, ne-am readaptat și ne-am văzut de treabă într-un mod responsabil, ca să putem oferi evenimente, servicii și programe culturale de calitate. Cred că numărul mare de vizitatori ne reconfirmă statutul de pol al culturii românești. Este drept că și mobilitatea oamenilor a fost una mai mare față de perioada anterioară, dar faptul că aproape 400.000 de vizitatori au ales Muzeul ASTRA ne motivează să continuăm misiunea noastră. Nu întâmplător, în 2021 am avut onoarea să fim cotați pentru a doua oară cu trei stele în Ghidul aniversar Michelin ,,România 500 peisaje, destinații și experiențe și să fim desemnați Travelers Choice Award de utilizatorii site-ului tripadvisor.com” , a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.<

În 2021, Muzeul ASTRA a reușit să introducă în colecția de patrimoniu peste 350 de obiecte etnografice. De asemenea, am reușit să atragem 4 proiecte cu finanțare externă nerambursabilă, 3 cu finanțare națională nerambursabilă, valoarea finanțărilor efectiv derulate fiind de 1.049.833 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *