Zilele trecute va spuneam de noua carte semnata de Mihai George Corui. Pentru a afla detalii despre noul volum si cum a facut trecerea la poezie, i-am adresat lui Mihai cateva intrebari.
- Cum te-ai obisnuit cu noua ta postura, cea de autor de carti?
Situatia seamana cumva cu nasterea celui de-al doilea meu copil: poti oare s-o iubesti mai mult pe “fetita-poezie” decat pe „baietelul-carte de povestiri”? Poti oare sa iubesti mai putin pe unul in fata celuilalt? In opinia mea, nu! Eu, cel putin, nu pot. De fapt, iubesc nasterea, in general, iubesc creativitatea, tot ceea ce este creativ si armonic, creativitatea o consider inteligenta reala, un apanaj la indemana fiecarui om. Fiecare, in felul sau, poate fi creativ. Si aceasta nu doar in scris, ci in absolut toate domniile unde poti fi creativ. Poti fi creativ in absolut orice. (Un faiantar poate crea un model de faianta cum nu s-a mai vazut. Direct din inima lui, el poate crea mandale sacre si multicolore care pot uimi umanitatea… etc.)
Nu exista limite sau hai sa zicem ca singura limita a potentialul creativitatii tale este doar marginea imaginatiei tale. In rest, nu vad alta bariera sau orizont. Sa-ti marturisesc ceva, legat de obisnuinta de a fi scriitor. Daca pe primul tau nascut nu-l poti uita, ei, bine, faptul ca ai scris o carte se uita. Eu am uitat ca am scris o prima carte, dar imi amintesc lansarea ei, mediesenii mei dragi care m-au inconjurat si sustinut cu prietenie, da, pe ei nu-i pot uita, dar cartea in sine, scrisul…povestirile, ei, bine, le-am uitat. La fiecare carte noua, o iau de la inceput, cu o inocenta pe care mi-o doresc perpetua. Ochii mi se largesc a mirare de fiecare data cand scriu. Totul, absolut totul e nou.
- Ti-ai facut un obicei din a-ti pune pe hartie gandurile?
Am observat ca acest lucru e magic, faptul de a putea materializa ideile mele in mici insiruiri de litere si furnicute negre, care marsaluiesc pe pagina A4 alba ca si o zapada, da, acest lucru mi se pare magic. Mai mult chiar, par a fi oameni, semeni ai MEI, care reusesc sa se destinda citindu-mi micile propozitii cuprinse inteligent si inteligibil, intrunite in poeme, povestiri, povesti, eresuri.
Chiar le place. Iar parerea lor chiar conteaza pentru mine. Intr-o zi, un copilas micut de 8 anisori, Paul, mi-a zis: “Mihai, eu am citit din cartea ta VAD INAINTE, ANTRENORULE, am citit acolo in ultima ta povestire SECRETUL ANTRENORULUI, cum ca marele secret al antrenorului este dragostea Stii? Asa simt si eu, ca secretul meu de jucator de baschet la clubul BC TOGETHER TG.MURES este acelasi. E dragostea. Si eu iubesc baschetul si pe tine”. Aceasta observatie m-a plesnit peste fata, cam ca o ploaie calda de vara dupa o arsita teribila. Paul avea dreptate. Secretul antrenorului este acelasi ca si al sportivului. Iubirea, dragostea e cheia imaginatiei si creativitatii rasei umane. Paul a deschis o mica usita, la cei opt anisori. Un alt baiat, Razvan, 13 ani, mi-a zis: “Mihai, cartea ta e singura carte ce am citit-o cap-coada!”. Eu zic ca aceasta e o mare realizare a mea. Copiii ma citesc, YESSSSS! Poate si adultii, cine stie?!
- Folosesti calculatorul sau scrii in mod traditional?
Folosesc calculatorul, da, toate scrierile mele sunt magice batai de mini-tobe ale tastelor. Fiecare sunet scos de lovirea tastelor se aduna intr-o simfonie interesanta. La fel precum sunetele ce le scot ghindele care cad toamna pe pamantul umed de ploaie. Bum-bum, bum-bum.
Pe mine unul, aceasta muzica ma incanta. La mine totul e viu, canta, rade si danseaza! Calculatorul este magic, la fel ca si orice pana scriitoriceasca. Ce e in sufletul mintii omului e interesant, nu cu ce bate ritmul vietii sale. Uneori, chiar si picurii grei ai ploii, care lovesc asfaltul negru si fierbinte vara, creeaza o muzica ce nu poate fi imitata. E unica, magica si miraculoasa. Eu stiu sa demodulez aceasta frecventa a muzicalitatii lucrurilor obisnuite, iar aceasta e ceva extrem de neobisnuit, nu-i asa?!
- De ce poezie? Influente?
O sa fiu foarte sincer si direct. Nu citesc pe nimeni niciodata. Cel putin in ultimii 5-6 ani, nu am citit nici o poezie a nimanui. In fapt, abia acum, cand am tiparit deja noua mea fetita-poezie, “Cand dragostea se-ntampla”, editata de catre d-na Nadia Baciu, ingerasul de la ECOU TRANSILVAN CLUJ NAPOCA, abia acum am recitit poeziile mele, chiar de cate doua ori, pe fiecare in parte. De fiecare data, dupa fiecare citire cu sufletul mintii, mi se par altfel, noi.
Nu-mi vine sa cred ca ele sunt scrise de catre mine. Ma mira peste masura acest lucru! Ce vroiam sa zic prin faptul ca nu am citit nici o poezie a nimanui altcuiva, din ce motiv? Ei bine, fiindca marii scriitori ma influenteaza fantastic, un Nichita Stanescu, spre exemplu, e atat de mare, incat eu unul raman inmarmurit, mut de admiratie. Daca citesc Nichita…eu ma pierd, caci il iubesc la nebunie. Cred ca am raspuns si la a doua ta, mica intrebare. Nichita Stanescu e mai aproape de inima mea, mai mult ca oricine. Ultima lui poezie am citit-o acum sase ani, dar inca reverbereaza in mine ca o muzicalitate tribala, misterioasa, magica.
Am scris poezie din cauza ca am vrut esenta. Poezia este o esenta a fiintei umane scrisa. Secretul poeziei mele sau, mai bine zis, scrisa de mine, este ca poezia se intampla, atunci cand dragostea se-ntampla. Ti-am scris cel mai mare secret al meu, postat direct in titlu. Bam! Si stii de ce?
Fiindca, asemenea unui mare adevar, el trece adesea neobservat tocmai cand troneaza in prima ta linie a vederii. E un truc al meu. Aceasta te poate nauci sau te poate lasa pur si simplu mut. Insa nu surd. Muzica inca razbate printre canaturile usilor poeziei. Poezia, care e dragoste, e vie! Ti-o daruiesc tie.
- In ce gen literar “te simti” mai bine?
Ma simt bine cu orice fel de exprimare literara. Ma simt bine in compania creativitatii mele si a creativitatii lipsita de orice forma a posesiei. Atunci cand zic „creativitatea mea”, ma refer la creativitatea fiintei vii, ORICARE ar fi ea. Nu scriu pentru cineva anume. Aduc propriul meu univers in poezia sau povestirea pe care o scriu. Nu conteaza genul literar, mai curand conteaza mesajul transmis. In fiecare forma exista un magic continut.
Poti scrie mii de tone de continut, in felurite forme, dar, daca nu ai nimic de zis, forma ramane goala, in ea e doar o forma de balast, complet inutil. Aici, in creativitate, in aceasta inteligenta mirifica a universului, continutul creeaza forma. Forma NU e fixa niciodata. Daca ai introduce margaritare si perle intr-o amfora de portelan, in ciuda valorii fantastice a stralucirii micii averi, amfora va ramane la forma ei initiala. Amfora ramane amfora. Dar, in cazul meu cel putin, in viziunea mea, tot ceea ce scriu, continutul a ceea ce trece prin creativitatea mea modifica forma amforei permanent. Portelanul se alchimizeaza in jad, aur, smarald, iar forma ei poate varia in functie de continut.
O poezie poate transforma, spre exemplu, amfora, intr-un elefant cu coltii de argint, sau intr-o frunza subtire din care poetul canta imnul iubirii. In magicul teritoriu al imaginatiei mele, e loc pentru orice continut care are valoare estetica si de comunicare. Mai e mult de explorat, imi rezerv dreptul de a explora in continuare.
- Cand va fi lansarea la Medias?
Propun data de 24 martie 2017, ora 18. Acum e randul poeziei, e randul delicatului si inefabilului. Sunt onorat sa pot impartasi din sensibila mea inima prietenilor medieseni, pe care-i stimez si iubesc atat. Pur si simplu, in orasul meu natal, ma simt minunat si consider ca oamenii de aici, din Medias, sunt fantastici, tare dragi mie.
Imi revad prietenii, colegii de scoala, rudele si profesorii dragi, simple cunostinte si oameni pe care nu i-am vazut demult. Mi-as dori sa-i revad, desigur. Ii invit pe toti la lansarea cartii “Cand dragostea se-ntampla”, ne vom bucura si ne vom revedea cu totii impreuna. Multumesc, Mircea Hodarnau, pentru posibilitatea de a putea vorbi deschis si limpede. Nu exista ceva mai frumos decat prietenia!