Medieșean decorat cu Medalia NATO pentru merite deosebite

Prin intermediul celor de la Baza 71 Aeriană “General Emanoil Ionescu” am aflat că avem un medieșean care a fost decorat cu Medalia NATO pentru merite deosebite. Este vorba de Maistru Militar cls I Agapie Ciprian, maistru militar specialist electromecanică și automatizări de bord de aviație, din cadrul Escadrilei 713 Elicoptere.

Mai jos ai posterea celor de la Baza 71 Aeriană “General Emanoil Ionescu”.

Profesionalism și responsabilitate

Se spune că cea mai importantă resursă a unei organizații este omul, iar atunci când în responsabilitatea ta este siguranța altor oameni importanța ta crește.

În Baza 71 Aeriană ponderea maiștrilor militari reprezintă un procent ridicat din personal, iar munca depusă de ei se caracterizează prin siguranța zborului, a aeronavei și a piloțiilor.

Este o responsabilitate enormă și doar dacă ești un profesionist desăvârșit, un cunoscător al tehnicii pe care o exploatezi, fiind implicat și motivat poți garanta reușite profesionale.

Unul dintre acești maiștri este Maistru Militar cls I Agapie Ciprian, maistru militar specialist electromecanică și automatizări de bord de aviație, din cadrul Escadrilei 713 Elicoptere.

Născut în Mediaș, orașul unde Școala Militară de Maiștrii Militari a avut o tradiție îndelungată, probabil a facilitat decizia de a urma cursurile acestei școli după terminarea liceului. După absolvirea școlii în anul 2000, MM Agapie Ciprian a ocupat prima funcție în Baza 58 Aeriană Elicoptere Sibiu -“ Divizia 2 Aeriană Mureș”, ca specialist grupă exploatare instalații speciale, secția exploatare elicoptere. De la această primă funcție cariera militară l-a purtat în diferite baze aeriene, ocupând funcții diverse, reușind astfel să își perfecționeze cunoștiințele devenind profesionistul de astăzi.

“Provocări apar zilnic, iar pentru asta echipa este foarte importantă, deoarece nu există loc de greșeală. Mă bucur că fac parte dintr-o echipă unită, cu oameni muncitori, serioși și profesioniști fiind mereu demni de încredere. Există o satisfacție aparte atunci când, după executarea mentenanței și controlului, vezi aeronava cum decolează, executând misiunea și aterizând în siguranță, conștientizezi că datorită ție și echipei tale acest lucru este posibil”

O amintire memorabilă sunt anii petrecuți ca și parte a corpului didactic al Școlii de Maiștrii Militari și Subofițeri de Aviație, participând și la tranziția școlii din Mediaș în locația Boboc, Buzău. Anii 2002-2006 petrecuți în școală au contribuit la aprofundarea cunoștiințelor dobândite și transmiterea lor către viitorii maiștrii militari și subofițeri.

Din anul 2006 MM Agapie Ciprian a început să facă parte din marea familie a Bazei 71 Aeriană, reîntorcându-se la prima lui “dragoste”, viața de aerodrom, cu o întrerupere de câțiva ani, timp în care a fost încadrat la Depozitul 918 armament și muniție din Mediaș.

Pentru desăvârșirea lui ca și profesionist, pentru a câștiga noi aptitudini dar și pentru a-și extinde cunoștințele a urmat diferite cursuri de perfecționare și a participat la diferite misiuni interne și externe.

În anul 2018 a făcut parte din prima echipă de consilieri mentenanță a Forțelor Aeriene din Kandahar- Afganistan, misiune pe care a privit-o ca pe o nouă provocare, un mod de a-și testa capacitățiile și cunoștințele dar și o experiența a colaborări cu partenerii NATO și nu numai, fapt pentru care primește și Medalia NATO pentru merite deosebite.

Anul următor participă la exercițiul internațional Anatolian Eagle, Konya-Turcia implicând misiuni de căutare –salvare cu elicopterele escadrilei în teritorii străine. Iar un an mai târziu a făcut parte din cursanții Inter- European NCO Air Forces Academy –IENCOA, din Kapaun Air Station Germania. Această participarea i-a dezvoltat cunoștințele și abilitățiile de leadership în colaborare cu militari din 14 țări membre NATO.

Ultima misiune externă executată a fost participarea la Air Fest din Chièvres, Belgia la sfârșitul lunii septembrie a acestui an, unde maistrul militar Agapie Ciprian a făcut parte din echipa tehnică care a garantat reușita unui show aerian la mii de kilometrii distanță.

Felicitări Ciprian pentru implicare, responsabilitate, spiritul de camaraderie, pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor și standardelor impuse și îți dorim să ai parte de îndeplinirea tuturor obiectivelor!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *