Lansare de videoclip: Gri – Galileo (videoclip cu versuri)

Prietenii de la formația Gri și-au lansat ieri videoclipul de debut. Din acest proiect  muzical face parte și medieșeanul Adrian Turcu.

Născut în timpul pandemiei, proiectul Gri a fost ca un refuz al unor oameni, al unor prieteni, ce activau la acea vreme în mai multe formații clujene, de-a trage cortina, în timp ce orizontul artiștilor români se-nchidea pe zi ce trece.

Astfel, ceea ce în 2021 a început ca un ambițios proiect de studio, s-a cristalizat într-un album întreg compus care, în prezent, se află în curs de finalizare la Lowbass5 Recording Studio. Gri îi include pe Ciprian Sav (FronT, Targ3T, Biodome), Adrian Turcu (Times of Need, Betrayer), Doru Nedelcu (Left Hand Path, FronT) și Mihai Șarlea (FronT, RockHouse).

Galileo, primul single de pe albumul Gri (fără nume deocamdată) s-a lansat pe 15 februarie 2023, chiar de ziua de naștere a marelui astronom, și vorbește despre calea lungă pe care-o parcurge fiecare în viață, cale care, de multe ori, ne duce departe, dar ne și îndepărtează de noi înșine, încât abia dacă ne mai recunoaștem.

“Piesa a fost înregistrată, mixată și masterizată la Lowbass5 Recording Studio de către Adrian “Bilă” Uritescu, iar la aranjamentul tobelor a ajutat Marian Horvat. Clipul cu versuri poartă semnătura Fábián Róbert Photography și a fost filmat cu sprijinul Librarium Book Corner, în luna ianuarie a acestui an. Deși, momentan, ne concentrăm pe finalizarea materialului discografic, dorința e mare de tot să ajungem și pe scenă, dar nu promitem că o vom face curând, fiindcă nu e totul alb, dar nici negru, ci, mai degrabă… gri!”, ,mi-a scris  Mihai Șarlea, solistul vocal al noii formații Gri, din Cluj-Napoca.

Cu cei de la Gri am stat de vorbă la Interviurile Mediaș News.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *