Jandarmul rural din Muzeul ASTRA

La intrarea în Muzeu ASTRA ,,jandarmul rural” va lua temperatura vizitatorilor și le va (re)aminti regulile de distanțare fizică. De asemenea, va patrula prin Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, pentru a veghea dacă vizitatorii respectă aceste reguli.

Jandarmul rural, personaj al satului și al statului, va fi prezent la datorie prin Muzeul ASTRA, în cadrul programului „Animă ASTRA”. Este vorba despre muzeograful Adrian Alexe, care va îmbrăca o uniformă specială de vară, un costum din anii 1895-1916, o replică realizată pe baza unei cercetării științifice. Tunica albă este prezentă în schița „La conferință. Documente omenești”, de Jean Bart. În schiță este amintită o conferință despre combaterea holerei, în Dobrogea anului 1912. Rolul din trecut al jandarmului va fi reinterpretat în contextul pandemiei actuale până la sfârșitul săptămânii.

Cine va dori, îl va putea fotografia de la distanță, fiindcă domnul ,,șef de post” nu se va supăra, mai ales dacă vizitatorii vor purta mască și vor respecta distanța.

Program Jandarm rural:

-Joi-duminică, 6-9 august, orele 10-12, la intrarea în Pavilionul Muzeal Multicultural, din Muzeul în aer liber;

-Sâmbătă-duminică, 8-9 august, orele 12-14, în Muzeul în aer liber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *