Galerie foto: Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă (CNVC) 2023 s-a desfășurat la Mediaș

Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă din acest an a avut loc în municipiul Mediaș, în perioada 20 – 21 mai 2023, cu participarea a 64 de piloți, reprezentanți ai cluburilor și echipelor de top ale automobilismului sportiv. Conform estimărilor oficiale, evenimentul s-a desfășurat în prezența unui public numeros, de peste 2.500 de spectatori.

Festivitatea de premiere a câștigătorilor primei etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă la Mediaș a avut loc în prezența primarului municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman, în Piața Corneliu Coposu, după încheierea celor două manșe de concurs. Pe podiumul competiției au urcat la categoria „Open“ Emil Ghinea – locul I, Octavian Ciovică – locul II și Claudiu Ciucă – locul III, iar „King of the Hill“ a fost desemnat Emil Ghinea, cel care a realizat cel mai bun timp al traseului– 1:29.437. La categoria „Prototipuri“, primele trei locuri au fost ocupate de Emil Ghinea, Octavian Ciovică și Răzvan Dragomir, iar la categoria „Autoturisme“ pe primele trei locuri s-au situat Claudiu Ciucă, Dominic Marcu și Andrei Precup.

De asemenea, etapa desfășurată la Mediaș a avut și o secțiune la care au concurat două mașini electrice, ordinea de sosire a piloților fiind Dominic Marcu și Sebastian Șerban.

“Mulțumim organizatorilor și sponsorilor care au contribuit la succesul acestui concurs și adresăm felicitări tuturor concurenților care au luat parte la competiția desfășurată în municipiul Mediaș, cărora le dorim mult succes în etapele viitoare ale campionatului”, anunță Primăria Mediaș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *