Evenimentele din decembrie 1989, povestite de fostul şef al Miliţiei Municipiului Mediaş

În luna decembrie 1989, în funcţia de şef al Miliţiei Municipiului Mediaş, judeţul Sibiu, era locotenent colonel Vasile Băcilă. Domnia sa a fost în această funcţie din 1 martie 1986.

Actualemente colonel în rezervă Vasile Băcilă a descris în cartea „Promoţia 1968, la datorie!”, care cuprinde articole scrise de către ofiţerii promoţiei 1968 din cadrul M.A.I., evenimetele defăşurate în decembrie 1989 la Mediaş.

“Începând din data de 20 decembrie, am primit misiunea să rămân permanent în unitate, pentru a fi pe recepţie la primirea oricărui ordin. Pentru o coordonare mai bună a activităţilor pe linie de miliţie în partea de nord a judeţului Sibiu, colonelul Augustin Ţichindeleanu, adjunct al şefului miliţiei judeţene a fost delegat să răspundă de activităţile desfăşurate la Miliţia Municipiului Mediaş, Miliţia Oraşului Dumbrăveni şi Miliţia Oraşului Copşa Mică. Toate activităţile pe care le desfăşuram le raportam acestuia dar dânsul nu s-a implicat în actul de comandă.

Apoi, în noaptea de 21/22 decembrie, la ora 1,00, m-a sunat colonelul Gheorghe Pădineanu, locţiitor al Şefului Miliţiei Judeţene, care deja, împreună cu întreaga conducere a inspectoratului, se găsea la U. M. 01512, situată vis-à-vis de Inspectorat şi mi-a ordonat să transfer toţi reţinuţii din arestul unităţii noastre la Penitenciarul Aiud, lucru care s-a executat în acea noapte”, povesteşte fostul şef al Miliţiei Municipiului Mediaş .

Foarte interesant sunt descrise momentele întâmplate în sediul instituţiei pe care o conducea.

“În fata sediului miliţiei s-au strâns circa 500-1000 persoane care au început să strige diferite lozinci şi au cerut să discute cu şeful miliţiei. Am ieşit din sediu în fata acestora. Mi-au cerut să eliberam toţi deţinuţii, în special cei reţinuţi la ordinul securităţii. Le-am comunicat că în arestul unităţii nu avem nici o persoană şi le-am propus să desemneze un grup de cetăţeni care să între în sediu şi să verifice arestul. Cei desemnaţi, au intrat şi au verificat arestul. Aceştia nu au găsit aici persoane. Au ieşit şi comunicat acest lucru manifestanţilor. Mulţimea n-a acceptat acest adevăr. La început au fost câteva vociferări, agitaţia a crescut, ajungându-se la ameninţări de tot felul, inclusiv la ameninţări cu moartea cu referire la cadrele de miliţie.

În această situaţie dialogul cu manifestanţii nu l-am putut continua. Am intrat în unitate. Am ordonat cadrelor să nu provoace manifestanţii, să nu se opună la încercarea lor de a intra în sediul poliţiei sau în birouri. Armamentul era de mult depus la rastel, de toate cadrele, inclusiv de cel care îndeplinea misiunea de ofiţer de serviciu.

Demonstranţii au forţat uşa de acces de la biroul ofiţerului de serviciu, care deşi era metalică a cedat, dar nu au reuşit să deschidă uşa metalică de la accesul în curtea miliţiei. A urmat smulgerea gratiilor de la geamul biroului ofiţerului de serviciu. Unul dintre demonstranţi a intrat pe acest geam, după spargerea lui, şi a deschis, din interior, poarta metalică de acces în curte. În circa o jumătate de oră, curtea şi birourile erau pline cu manifestanţi, iar cadrele noastre au rămas printre aceştia.

Relatez ca pe parcursul intrării manifestanţilor în sediul şi birourile miliţiei, nu s-au produs acte de violenţă deosebite. Demonstranţii au intrat în arest, s-au convins că nu erau persoane reţinute, au intrat în birouri, pe care le-au devastat furând din fişete şi distrugând actele găsite. La Biroul Cercetări Penale s-au spart dulapurile, s-au rupt şi împrăştiat pe duşumea dosarele penale găsite, au fost sustrase corpurile delicte etc. Menţionez că, un ofiţer de judiciar, lt. maj. Ginel Preda, a fost lovit pentru că s-a opus unor persoane cercetate pentru furt şi care au intrat în biroul cadrelor de cercetare penală, căutându-si dosarele şi sustrăgând bunuri şi probe ridicate de la fata locului. Conflictul a fost aplanat de unii demonstranţi care au reuşit să protejeze ofiţerul, pentru a nu fi rănit grav. Tot cu ajutorul unor civili mai responsabili s-a prevenit deschiderea depozitului cu armamentul destinat gărzilor patriotice din oraş care se afla în sediul nostru.

Eu am rămas în curte cu majoritatea cadrelor. Biroul mi-a fost devastat. Din camera de odihnă, amenajată pentru situaţia când stăteam în unitate, mi s-au luat toate lucrurile ce le aveam acolo. Fişetul nu mi-a putut fi spart, actele rămânând acolo, inclusiv ultimul ordin legat de folosirea armamentului, care a cântărit greu în faţa judecătorilor care au soluţionat dosarul cu evenimentele de la Sibiu. Ordinul primit în noaptea de 21/22 decembrie de la col. Gheorghe Padineanu privind nefolosirea armamentului împotriva manifestanţilor, consemnat în Notă telefonică, l-am predat în original procurorilor militari care au efectuat cercetarea evenimentelor de la Sibiu, acesta constituind un important mijloc de probă în dosar, în favoarea şefilor mei direcţi”, spune fostul şef al Miliţiei Municipiului Mediaş.

Întregul material se poate citi aici.

Comentarii
Posted in

mirceahodarnau

Activez in mass media de peste 25 ani. In 1997 am absolvit BBC Radio School si mai multe cursuri de „radio format”. Ne intalnim pe unde la Radio Ring, miercuri la talk-show-ul „Lentila de Contact”. In anul 2013 am lansat volumul „Mediasul radiofonic 1950-2013” , „Sperante pe cartela” ( 2014) si „Mediesenii rock and roll” (2015). Pentru contact poti folosi adresa de e-mail : hodarnaumircea@gmail.com sau numarul de telefon +40728306806.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.