Eric de Oliveira a revenit la Gaz Metan Mediaş

Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaş anunţă revenirea lui Eric de Oliveira la echipa de fotbal.

“Eric a revenit în familia Gaz Metan. Acesta a semnat vineri un contract valabil până la finalul acestui sezon. Cel mai bun marcator străin din Liga 1 va îmbrăca din nou tricoul alb-negru, în care a evoluat pentru prima dată în România în sezonul 2007-2008, atunci când Gaz Metan evolua în Liga 2.

De atunci și până acum, Eric a evoluat în România pentru Gaz Metan, Pandurii Târgu-Jiu, Viitorul și FC Voluntari, a fost în Ucraina la Karpaty Lvov, în Arabia Saudită la Al-Ahli Jeddah și Najran, a îmbrăcat tricoul formației japoneze Matsumoto Yamaga, dar și pe cel al echipei Al Markhiya din Qatar.

La 35 ani, Eric a revenit acasă la Mediaș și va încerca să ajute echipa prin pasele, execuțiile și golurile sale”, este anuntul clubului medieşean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *