Elita ciclismului mondial la Turul Ciclist al Sibiului ediția 11

Turul Ciclist al Sibiului, care anul trecut a impus un standard de siguranță medicală, fiind prima competiție din calendarul Uniunii Cicliste Internaționale organizată după declararea pandemiei la nivel global, își confirmă și anul acesta anvergura, aducând în România echipe profesioniste pe care le vedem în Turul Franței, al Italiei sau al Spaniei.

Iar dacă în 2020 au produs artificii pe traseu Bora Hansgrohe și Israel Start Up Nation, anul acesta vor anima spiritele în pluton trei echipe de World Tour: Bora Hansgrohe (Germania), care vine să-și apere titlul câștigat cu Gregor Mühlberger, Astana – Premier Tech (Kazahstan) și Team Qhubeka Assos (Africa de Sud), iar lista încă nu s-a închis. Ediția 11 marchează încă o premieră: pentru prima dată ajung în România și sportivii de la Novo Nordisk, echipă profesionistă a cărei misiune este de a inspira, educa și împuternicii oamenii care suferă de diabet.

Nu vor lipsi, bineînțeles, echipele pentru care pedalează cei mai titrați dintre cicliștii români ai momentului: Team DELKO, cu Eduard Grosu și Wildlife Generation Pro Cycling USA, cu Serghei Țvetcov (campion național en titre la contratimp) și nici echipa națională a României, unde ne așteptăm să-l vedem pe campionul național an titre la șosea, Daniel Crista. Lista echipelor confirmate până în prezent poate fi consultată aici: http://bit.ly/3q2AcDe.

Pentru prima dată în istoria sa de 11 ani, Turul Ciclist al Sibiului nu va începe la mijlocul săptămânii, ci sâmbăta (3 iulie), cu prologul programat în centrul istoric al Sibiului – un contratimp individual de 2,5 kilometri desfășurat aproape integral pe piatră cubică. Duminică, 4 iulie, are loc prima etapă, pe un traseu de 208 km care ajunge și pe teritoriul județului Alba, la Sebeș, și se termină în cățărare în stațiunea Păltiniș (Sibiu-Sebeş-Jina-Răşinari -Păltiniş). Luni, 5 iulie, este ziua etapei regină, care poartă plutonul profesionist pe un traseu de 185 de km cu sosire pe legendara cățărare de la Bâlea Lac, la peste 2000 m altitudine, pe Transfăgărășan (Sibiu-Cristian-Avrig-Bâlea Lac). Marți, 6 iulie, Turul Ciclist al Sibiului face o nouă incursiune în județul Alba cu etapa trei – și ultima – care se desfășoară pe un traseu de 226 de km (Sibiu-Mediaș-Blaj-Sibiu).

Ca la fiecare ediție, organizatorii au gândit și evenimente dedicate amatorilor, în ideea de a promova ciclismul ca sport de masă, dar și pentru a inspira copiii și tinerii să facă ciclism de performanță. Astfel, pe lângă Cursa Sponsorilor, care aliniază la start, în Sibiu, echipe ale partenerilor implicați în organizarea Turului, anul acesta vor avea loc simultan, la Sibiu și Blaj, concursuri Green Day Kids, dedicate copiilor. Nu lipsește din program tradiționala competiție King of the Mountain, pe traseul spre Păltiniș, dar organizatorii propun, în premieră, Transfăgărășan Challenge – un concurs pe cel mai spectaculos drum din România, programat în aceeași zi cu etapa regină din Tur. Detalii – în curând!

Turul Ciclist al Sibiului este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federației Române de Ciclism și a Uniunii Cicliste Internaționale. Încă de la prima ediție, care a avut loc în iulie 2011, Turul Ciclist al Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiție ciclistă organizată în România și una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, găzduind echipe naționale, Continentale, Pro-Continentale și, în premieră pentru țara noastră, de World Tour. În cele 10 ediții organizate până acum, am avut ocazia să vedem la Sibiu cicliști care au făcut istorie, precum Egan Bernal – câștigător al Turului Franței în 2019, sau Primož Roglič – câștigător al Turului Spaniei în același an.

Comentarii
Posted in

mirceahodarnau

Activez in mass media de peste 25 ani. In 1997 am absolvit BBC Radio School si mai multe cursuri de „radio format”. Ne intalnim pe unde la Radio Ring, miercuri la talk-show-ul „Lentila de Contact”. In anul 2013 am lansat volumul „Mediasul radiofonic 1950-2013” , „Sperante pe cartela” ( 2014) si „Mediesenii rock and roll” (2015). Pentru contact poti folosi adresa de e-mail : hodarnaumircea@gmail.com sau numarul de telefon +40728306806.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.