Concertul Manifest la Sibiu Guitar Meeting 2022

 Concertul Manifest de sâmbătă, 10 septembrie a.c., de la ora 17:00, va încununa munca chitariștilor din toată țara, la Sibiu Guitar Meeting.

În cadrul marelui concert, sunt așteptaţi sute de chitariști din peste 30 de orașe să cânte în același timp un playlist format din 20 piese folk-rock, românești și internaționale, alături de marii artiști invitați pe scenă:

  • Adrian Despot de la Vița de Vie va cânta „Praf de stele”
  • Mircea Vintilă cântă „Vinovații fără vină” de Pasărea Colibri
  • Emeric Imre ne aduce „Nebun de alb”
  • Ștefan Boldijar de la Semnal M va evoca nostalgia prin piesele „La fereastra ta” și „Primăvara Românescă”
  • Paul Radu îi va acompania pe chitariști pe cele două piese Antract – „Trebuie să crezi” și „Iubirea”.

Alături de ei, vor mai cânta o serie de artiști locali, prieteni ai festivalului, printre care Sofia Murăruș, Adrian „Moldo” Moldovan și Florin Thomits la voce, respectiv band-ul format din Ilie „Manole” Vlad – chitară, Mihai Ciobotaru – bass, Tinel Mureșan – tobă, Haris Mureșan – tobă.

Ne vedem la scena de pe lac din Muzeul Astra să trăim împreună cel mai spectaculos și emoționant moment al întregului festival, atât pentru participanți, cât și pentru publicul larg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *