Bazar de primăvară, la Casa Schuller

În perioada 12-17 aprilie a.c., Casa Schuller din Mediaş va găzdui Bazarul de primăvară. După o pauză de mai bine de trei ani, jurnalista Camelia Stărcescu revine cu articole hand-made, creaţie proprie. Obiecte cu specific pascal şi de primăvară, de la coroniţe şi decoraţiuni florale, până la tablouri şi aranjamente vesele, din plante naturale, vor fi expuse spre vânzare celor interesaţi.

”Deşi nu sunt la primul bazar organizat aici, la Mediaş, e pentru prima dată când o fac de una singură. A fost o alegere şi nu o întamplare şi cred ca e mai bine asa. Tot ceea ce expun sunt obiecte pe care le-am lucrat ca să mă relaxez, nu cu intenţia de a organiza un bazar. Dar, în timp, s-au adunat şi m-am gândit că poate fi momentul ca şi alţii să se bucure de culori şi forme, aşa cum eu m-am bucurat făcându-le. Obiectele au, fiecare, un preţ, bucuria, însă, e gratis!”, spune Camelia Stărcescu.

Bazarul de primavara e deschis zilnic, de luni până vineri, între orele 9.30-17, iar sâmbăta, între 9.30-12.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *