Antract urcă pe scenă la TVR Internațional

Formația Antract urcă pe scenă la TVR Internațional, vineri, 21 ianuarie 2022, de la ora 21.00. Împreună cu ei invitaţii emisiunii ”Dăruiește Românie!, sunt și Gabriel Cotabiţă, soprana Arlinda Morava si Cristina Spătar.

“Noi am avut şansa ca în anul 1984, atunci când am pus bazele Antract, să deschidem concerte ale formaţiilor mari, precum Holograf, Compact, Iris. De atunci îl admir foarte mult pe Gabriel Cotabiţă. Pentru noi, să fii alături de aceste nume a însemnat o experienţă extraordinară. Să ai şansa să stai pe scenă lângă idolii tăi, să cânţi în două spectacole pe zi, să iei ţara în lung şi-n lat, a însemnat o experienţă de viaţă, a însemnat formarea unor caractere puternice, şi asta pentru că am avut de la cine să învăţăm… şi eram tare fericiţi”, spune Bobiţă, liderul formaţiei Antract.

„Tinereţea are un soi de inconştienţă, care nu te lasă să simţi responsabilitatea. Pur şi simplu te arunci, începi să înoţi şi, eventual, pe parcurs realizezi că porţi o răspundere. Au fost ani extraordinari. Acum, întreaga paradigmă a muzicii s-a schimbat, din punctul meu de vedere, pentru totdeauna. Să sperăm că lumea va găsi noi profunzimi pe care să le exprime”, consideră Paul, solist, compozitor şi textier, formaţia Antract.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *