Acţiune ecologică la Alma Vii

Mâine, 26 martie a.c., , la ora 14:00, Fundaţia Mihai Eminescu Trust vă dă întâlnire în satul Alma Vii, în fața bisericii fortificate, să contribuiţi cu toții la schimbarea în bine a aspectului satului.

“Copii, tineri și părinți din sat sau de oriunde, sunteți invitați cu drag să vă alăturați voluntarilor și echipei Fundației noastre în acțiunea pe care am gândit-o pentru această primăvară.

Ne asigurăm noi că nu ne vor lipsi materialele necesare, instructajul și gustările sănătoase. Vom petrece câteva ore în aer proaspăt de primăvară, în inima Transilvaniei, ne vom împrieteni între noi, cu satul, cu natura și voia-bună.

Partea a doua a acțiunii a fost gândită ca un gest de mulțumire adus voluntarilor Mihai Eminescu Trust: în numele fiecăruia dintre aceștia vom planta un măr de soi tradițional în grădina centrului educațional din sat”, spun organizatorii.

Acțiunea este deschisă tuturor doritorilor și face parte din proiectul „REVEAL Alma Vii – Redescoperiți Alma Vii” – un proiect complex de restaurare și revitalizare a bisericii fortificate. Acesta este co-finanțat prin Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *